Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia de anchetă asupra crimelor din Siria: 'Nu lăsaţi Ucraina să repete soarta Siriei'

sirianul.com
siria/damasc

Anchetatorii independenţi care documentează minuţios de ani de zile ororile conflictului sirian i-au îndemnat marţi pe liderii întregii lumi să facă totul pentru a evita ca Ucraina să cunoască aceeaşi soartă ca Siria, informează miercuri AFP.

"După 2015, vedem astăzi practici ale Federaţiei Ruse în acest conflict (sirian) într-o altă ţară", a declarat preşedintele Comisiei internaţionale de anchetă asupra Siriei, Paulo Pinheiro, făcând aluzie la Ucraina.

El a amintit de milioanele de persoane refugiate din Siria, de dispăruţi (peste 100.000), de rata de sărăcie de 90% într-o ţară unde au fost comise toate crimele împotriva umanităţii, potrivit Agerpres.ro.

"Nu putem decât să sperăm că liderii întregii lumi vor face tot posibilul pentru a evita ca aceeaşi soartă să se abată asupra Ucrainei", a declarat Pinheiro în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

De asemenea, anchetatorii au subliniat că şi în Siria conflictul pare să se intensifice, cu atât mai mult cu cât atenţia este deturnată spre Ucraina.

Forţele siriene şi ruse "care luptă umăr la umăr au continuat să bombardeze fără discernământ zone dens populate de civili, în nord-vest", a afirmat Pinheiro.

El a precizat că "atacurile lor în nord-vest se produc de-a lungul drumurilor care trebuie să servească pentru a transporta" ajutor umanitar.

Comisia are misiunea de a ancheta şi înregistra toate încălcările drepturilor omului comise în Siria de la începutul războiului, care durează deja de 11 ani.

"Dispreţul afişat faţă de victimele civile constituie principala noastră îngrijorare în Siria şi eu nu pot decât să sper că acest lucru nu se va repeta în Ucraina", a declarat unul dintre cei trei anchetatori, Hanny Megally, care a subliniat că în Siria armata rusă, în special aviaţia, încearcă să menţină în funcţie actualul guvern sirian, în timp ce în Ucraina, ea este acolo "pentru a-l schimba", cu zeci de mii de trupe la sol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.