Comisia de la Veneţia avertizează asupra riscului unei derive autoritare în Turcia

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 10-03-2017

Actualizat: 10-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Proiectul de revizuire a Constituţiei Turciei vizând întărirea prerogativelor prezidenţiale, ce va supus unui referendum pe 16 aprilie, riscă să împingă ţara spre un 'sistem prezidenţial autoritar', au avertizat vineri experţii Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei, transmite AFP. 'Prin suprimarea sistemului de contra-puteri necesare', reformele propuse 'nu ar respecta modelul unui sistem democratic bazat pe separaţia puterilor', au explicat experţii în drept constituţional ai organizaţiei paneuropene.

În consecinţă, 'sistemul ar risca să se transforme într-un sistem prezidenţial autoritar', spun experţii, subliniind că fiecare stat are, desigur, 'dreptul de a-şi alege propriul sistem politic, fie el prezidenţial, parlamentar sau mixt', însă acest drept 'nu este fără condiţii'. Experţii europeni sunt îngrijoraţi în special de perspectiva ca şeful statului turc să 'exercite puterea executivă de unul singur', ceea ce i-ar permite, 'în absenţa oricărei supervizări, să numească şi demită miniştrii şi întreg corpul înalţilor funcţionari după criterii fixate doar de el'.

Comisia de la Veneţia mai atrage atenţia că puterea ce i-ar fi conferită preşedintelui de 'a dizolva parlamentul indiferent din ce motiv' ar 'contraveni în mod fundamental sistemelor prezidenţiale democratice'. Experţii constituţionali vorbesc şi despre un proiect care ar putea 'slăbi şi mai mult sistemul deja insuficient de control judiciar al executivului', ca şi 'independenţa justiţiei'. Dincolo de fondul reformei, Comisia de la Veneţia indică spre 'grave preocupări de ordin procedural' privind modul în care ea a fost votată în parlament în luna ianuarie şi va supusă unui referendum. Principala semnalare se referă la faptul că, în momentul adoptării textului în legislativ, 'mai mulţi deputaţi ai celui de-al doilea mare partid de opoziţie (Partidul Democratic al Popoarelor, HDP, principala formaţiune prokurdă - n.r.) se aflau în închisoare'.

În plus, 'amendamentele nu au fost aprobate prin vot secret', ceea ce 'aruncă o îndoială asupra caracterului autentic al sprijinului exprimat în favoarea reformei', mai spun experţii, conform Agerpres. Aceştia semnalează totodată că 'starea de urgenţă actuală nu oferă cadrul democratic necesar pentru un scrutin atât de important precum un referendum constituţional'.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri