Negocierile prevăzute de multă vreme cu privire la un posibil acord de liber schimb (ALS) între Uniunea Europeană şi Australia au fost amânate cu o lună, a confirmat vineri Comisia Europeană, după furia provocată de decizia Canberrei de a anula un important contract pentru submarine franceze, transmite vineri AFP, potrivit Agerpres.
'Putem confirma că vom amâna cu o lună ciclul următor de negocieri comerciale, dar nu este vorba de sfârşitul acestor negocieri', a declarat la Bruxelles Miriam Garcia Ferrer, purtătoare de cuvânt pentru comerţ a Comisiei.
'Ciclul comercial al ALS a fost amânat cu o lună până în noiembrie', anunţase anterior pentru AFP un responsabil al UE la Canberra.
'Negocierile ALS vizează în continuare cu prioritate substanţa în locul rapidităţii şi rămân numeroase probleme deschise de negociat. O amânare de o lună ne va permite şi să ne pregătim mai bine', a explicat Garcia Ferrer.
Ministrul australian al comerţului, Dan Tehan, care urma să se deplaseze în Europa pentru negocieri, a minimalizat la rândul său decizia.
'Înţelegem reacţia Franţei la decizia noastră cu privire la submarine, dar, în final, orice naţiune trebuie să acţioneze în interesul naţional - ceea ce a făcut Australia', a declarat el pentru AFP.
Dan Tehan a indicat că intenţionează să se întâlnească cu comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, săptămâna viitoare.
'Vom continua să ne pregătim pentru cea de-a 12-a rundă de negocieri şi să lucrăm la încheierea unui acord de liber-schimb care să fie în interesul Australiei şi al UE', a spus el.
Luna trecută, Australia a rupt fără avertisment contractul pentru achiziţionarea a douăsprezece submarine franceze cu propulsie convenţională în valoare de 90 de miliarde de dolari (55 miliarde de euro), optând să cumpere în schimb nave cu propulsie nucleară, de concepţie americană.
Decizia a provocat un conflict diplomatic major cu Franţa, care a declarat public că nu mai poate avea încredere în guvernul australian, acuzându-i oficialii că au minţit şi punând sub semnul întrebării continuarea acordului comercial.
Guvernul francez şi-a rechemat ambasadorii de la Canberra şi Washington, în semn de protest faţă de comportamentul aliaţilor.
Ambasadorul la Washington a revenit în SUA miercuri, dar nimic nu indică deocamdată că şi cel în Australia se va întoarce la Canberra.
UE este al treilea cel mai mare partener comercial al Australiei. În 2020, schimburile de bunuri între cele două economii au fost evaluate la 36 miliarde euro şi la 26 miliarde euro pentru servicii.
Următoarea rundă de negocieri urma să acopere domenii precum comerţul, serviciile, investiţiile şi drepturile de proprietate intelectuală.
Negocierile comerciale au început în 2018, sperându-se într-un acord final până la sfârşitul anului în curs. În condiţiile în care Australia şi Franţa se îndreaptă spre alegeri în prima jumătate a lui 2022, acest calendar pare prea optimist în acest moment, notează AFP.
Comisia Europeană amână negocierile comerciale cu Australia din cauza crizei submarinelor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

301
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele ucrainene au atacat, a treia noapte la rând, instalațiile petroliere din regiunea Leningrad
301

524
Anunț de la Kiev: motorina din Orientul Mijlociu, soluția pentru criza combustibilului din Ucraina
524

2.494
O forță stă pregătită să intre în război alături de Iran dacă SUA și Israel vor intensifica atacurile: 'Avem responsabilitatea de a face acest lucru'
2.494

33
Rebelii Houthi amenință: „Avem degetul pe trăgaci pentru o intervenție militară directă”
33

867
Europa așteaptă ca Viktor Orban să plece: UE speră că alegerile din Ungaria vor pune capăt blocajelor
867

4.248
Răsturnare de situație privind starea de sănătate a noului lider suprem din Iran
4.248

1.926
VIDEO Zelenski face mutarea momentului în Orientul Mijlociu: Ucraina a semnat un acord de apărare cu Arabia Saudită
1.926

140
Apariție surpriză în timp ce Trump și Modi discutau la telefon - Cine a intervenit în timpul convorbi
140

1.016
FOTO Legenda golfului, Tiger Woods, s-a răsturnat cu mașina, în Florida
1.016

56
Marea Britanie alocă urgent 100 de milioane de lire pentru a întări apărarea aeriană a Ucrainei
56

2.984
Noi neînțelegeri între SUA și Israel: campanie de defăimare împotriva lui JD Vance, comandată de Tel Aviv, suspectează Casa Albă (presă)
2.984

654
Avertismentul unui lider european: „Războiul din Iran amenință cu o recesiune globală”
654

32
ONU încearcă să creeze un mecanism pentru protejarea comerţului prin Ormuz
32
















Comentează