Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană autorizează primul tratament pentru coronavirus: medicamentul este introdus pe piață

Forbes
COVID coronavirus

Comisia Europeană a acordat vineri o autorizație de introducere pe piață condiționată pentru medicamentul Remdesivir, care devine astfel primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul împotriva COVID-19.

Citește și: SONDAJ CURS - Viitorul Parlament va fi controlat la limită de o mare alianţă de dreapta

Autorizarea, în cadrul unei proceduri accelerate, survine în urma unei recomandări din partea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), urmată de o aprobare din partea statelor membre.

„Protecția sănătății publice este o prioritate-cheie a CE și, ca atare, datele privind Remdesivir au fost evaluate într-un interval de timp excepțional de scurt prin intermediul unei proceduri de examinare continuă, o abordare utilizată de EMA în situații de urgență în materie de sănătate publică pentru a evalua datele pe măsură ce acestea devin disponibile”, a arătat CE.

Acest lucru a permis acordarea rapidă a autorizației în contextul crizei provocate de coronavirus, în termen de o săptămână de la recomandarea EMA, în comparație cu termenul obișnuit de 67 de zile.

Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, a declarat că autorizarea unui prim medicament pentru a trata COVID-19 reprezintă un mare pas înainte în lupta împotriva noului coronavirus.

„Acordăm această autorizație la mai puțin de o lună de la depunerea cererii, dovadă clară a hotărârii UE de a răspunde rapid de fiecare dată când tratamente noi devin disponibile. Nu vom precupeți niciun efort pentru a asigura tratamente sau vaccinuri eficiente împotriva coronavirusului”, a spus Kyriakides.

Medicamentul autorizat Remdesivir dispune acum de o autorizație de introducere pe piață condiționată, unul dintre mecanismele de reglementare ale UE create pentru a facilita accesul rapid la medicamente care răspund unei nevoi medicale nesatisfăcute, inclusiv la cele pentru situații de urgență ca răspuns la amenințări la adresa sănătății publice, cum ar fi actuala pandemie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.