DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Comisia Europeană îi cere României și celorlalte colege să prelungească până la 15 iunie restricţia privind călătoriile: 'Situaţia rămâne fragilă'

comisia europeana

Comisia Europeană invită statele membre să prelungească până la 15 iunie restricţia privind călătoriile neesenţiale către Uniunea Europeană, pentru a reduce riscul de răspândire a infecţiilor cu coronavirus prin intermediul călătoriilor, arătând că "situaţia rămâne fragilă, atât în Europa, cât şi la nivel mondial", anunță news.ro.

"Comisia a invitat astăzi (vineri - n.r.) statele membre ale spaţiului Schengen şi statele asociate spaţiului Schengen să prelungească cu încă 30 de zile, până la 15 iunie, restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale către UE. Deşi unele state membre ale UE şi unele state asociate spaţiului Schengen fac paşi preliminari în direcţia relaxării măsurilor de combatere a răspândirii pandemiei, situaţia rămâne fragilă, atât în Europa, cât şi la nivel mondial. Prin urmare, trebuie să menţinem măsurile ce vizează frontierele externe pentru a reduce riscul de răspândire a bolii prin intermediul călătoriilor în UE", se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Citește și: Raed Arafat avertizează: Mănușile nu fac decât să-ți dea o falsă senzatie de siguranță

Eliminarea restricţiilor de călătorie trebuie să se facă eşalonat: după cum se subliniază în Foaia de parcurs europeană comună în ceea ce priveşte ridicarea măsurilor de izolare, controalele la frontierele interne vor trebui să înceapă să fie eliminate treptat şi într-un mod coordonat, şi apoi, într-o a doua etapă, să fie relaxate restricţiile la frontierele externe.

"Obiectivul general - de a limita răspândirea coronavirusului prin intermediul unui nivel scăzut de interacţiune socială – este încă valabil. În ciuda progreselor înregistrate în multe ţări europene, situaţia la nivel mondial este foarte fragilă. Este imperativ ca măsurile să fie luate treptat, diferitele restricţii urmând să fie ridicate etapizat”, a declarat vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas.

"Este necesară o abordare coordonată şi etapizată. Restabilirea funcţionării normale a spaţiului Schengen de liberă circulaţie reprezintă primul nostru obiectiv, de îndată ce situaţia sanitară va permite acest lucru. Restricţiile asupra liberei circulaţii şi controalele la frontierele interne vor trebui ridicate gradual, urmând ca într-o etapă ulterioară să eliminăm restricţiile la frontierele externe şi să permitem accesul în UE a cetăţenilor din afara UE pentru călătorii neesenţiale”, a spus, la rândul său, comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Citește și: În vreme de coronavirurs, BCR majorează comisioanele! Mesajul intrat în posesia Bugetul.ro

Restricţia de călătorie, precum şi invitaţia de a o prelungi, se aplică "zonei UE+”, care include toate statele membre ale spaţiului Schengen (inclusiv Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România) şi cele 4 state asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) – în total, 30 de ţări. Comisia invită continuarea abordării coordonate în ceea ce priveşte prelungirea, deoarece acţiunea la frontierele externe poate fi eficace numai dacă este pusă în aplicare de toate statele membre ale UE şi ale spaţiului Schengen la toate frontierele, cu aceeaşi dată de încetare şi în mod uniform.

Comisia va continua să sprijine statele membre în punerea în aplicare a restricţiei privind călătoriile neesenţiale către UE, inclusiv prin organizarea de reuniuni prin videoconferinţă cu miniştrii afacerilor interne. Orice nouă prelungire a restricţiei de călătorie după data de 15 iunie 2020 ar trebui să fie evaluată din nou, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

În 16 martie, Comisia a invitat şefii de stat sau de guvern să introducă o restricţie temporară privind călătoriile neesenţiale către UE, pentru o perioadă iniţială de 30 de zile. La 8 aprilie, Comisia a solicitat prelungirea restricţiei de călătorie până la 15 mai. Ulterior, toate statele membre ale UE (cu excepţia Irlandei) şi ţările din afara UE care fac parte din spaţiul Schengen au luat decizii naţionale de punere în aplicare şi de prelungire a acestei restricţii de călătorie.

Citește și: E oficial! Guvernul permite reducerea impozitului

Pentru a sprijini statele membre, Comisia a prezentat, în 30 martie, îndrumări privind modul de punere în aplicare a restricţiei temporare de călătorie, privind facilitarea repatrierilor din întreaga lume şi privind gestionarea situaţiei persoanelor care, din cauza restricţiilor de călătorie, sunt nevoite să rămână în UE mai mult timp decât sunt autorizate.

Cetăţenii UE, cetăţenii ţărilor din afara UE care fac parte din spaţiul Schengen şi membrii de familie ai acestora, precum şi resortisanţii ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung în UE sunt exceptaţi de la aplicarea restricţiei de călătorie în scopul întoarcerii lor acasă. În plus, pentru a limita la minimum impactul restricţiei asupra funcţionării societăţilor noastre, statele membre nu ar trebui să aplice restricţiile anumitor categorii de călători care au o funcţie sau o necesitate esenţială. Personalul esenţial, cum ar fi medicii, asistenţii medicali, lucrătorii din domeniul asistenţei medicale, cercetătorii şi experţii care contribuie la combaterea coronavirusului, precum şi persoanele care transportă mărfuri, lucrătorii transfrontalieri şi lucrătorii sezonieri din sectorul agricol ar trebui, de asemenea, să aibă în continuare dreptul de a intra în UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.