Comisia Europeană a refuzat joi să comenteze decizia Înaltei Curţi de Justiţie de la Londra, potrivit căreia guvernul condus de premierul britanic Theresa May trebuie să obţină acordul parlamentului înainte de invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, a cărui activare dă startul unei perioade de doi ani de negocieri între Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexitului, informează Reuters.
Citeşte şi: Justiţia britanică aruncă în aer Brexit-ul: Decizia care poate schimba totul
Un purtător de cuvânt al executivului european a declarat că şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va discuta vineri cu premierul britanic Theresa May, după ce aceasta a solicitat să aibă o convorbire telefonică cu Juncker.
Citeşte şi: Creatorul Articolului 50 spune că Londra se mai poate răzgândi în privinţa Brexitului
Purtătorul de cuvânt al UE a amintit totodată că toate celelalte 27 de state membre ale UE au cerut Marii Britanii să înceapă cât mai rapid negocierile privind ieşirea din UE, transmite agerpres.
Comentează