Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană critică în termeni duri ‘România educată’: performanțele elevilor români sunt printre cele mai scăzute din UE

msnews.ro
elevi examen

România trebuie să schimbe "radical", la nivel strategic, modul în care sunt finanţate şi evaluate politicile în învăţământ, iar performanţele şcolare ale elevilor sunt "printre cele mai scăzute" din Uniunea Europeană, relevă raportul "Reforma învăţământului preuniversitar în România: consolidarea sistemelor de guvernanţă, de evaluare şi de sprijin" prezentat marţi de Direcţia Generală pentru Sprijinirea Reformelor Structurale (DG REFORM) a Comisiei Europene, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Ministerul Educaţiei.

„La nivel strategic, România trebuie să schimbe radical modul în care sunt finanţate şi evaluate politicile în învăţământ. În acest sens, este nevoie de planificare şi bugetare la nivel strategic pentru a corela resursele cu priorităţile pe termen lung. De asemenea, este nevoie de capacităţi analitice mult mai extinse pentru a monitoriza şi evalua implementarea şi rezultatele politicilor publice, precum şi pentru a responsabiliza instituţiile implicate", se subliniază în raport, relatează Agerpres.

Conform documentului, deşi România are una dintre economiile cu cea mai rapidă creştere din Europa, performanţele şcolare ale elevilor sunt printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. O mare parte dintre elevii români nu au competenţe de bază, ratele de abandon şcolar sunt ridicate, iar disparităţile dintre unităţile de învăţământ preuniversitar din mediul rural şi cele din mediul urban sunt în creştere, indică raportul.

"Prin urmare, măsurile introduse prin noua lege sunt importante pentru a oferi educaţie de calitate tuturor elevilor şi pentru a susţine şi a face mai incluzivă creşterea economică a ţării", se mai spune în raport.

Documentul face recomandări Ministerului Educaţiei privind implementarea reformelor adoptate anul trecut prin noua lege a învăţământului preuniversitar, care pot fi importante pentru elaborarea legislaţiei secundare şi care ar trebui să transforme sistemul într-unul eficient şi echitabil.

Reacția ministerului Educației

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, se fac, de asemenea, recomandări pentru politicile pe termen lung pe care ministerul le poate implementa. "Recomandările formulate de experţii OCDE se vor regăsi pe masa echipelor care vor lucra la elaborarea legislaţiei secundare în domeniul învăţământului preuniversitar. Acestea vor sprijini activitatea specialiştilor din Ministerul Educaţiei şi a experţilor cooptaţi sectorial, pentru a putea propune cele mai bune soluţii legislative", a afirmat ministrul Ligia Deca, citată în comunicat.

Documentul propune o perspectivă care explorează patru domenii esenţiale ale politicilor educaţionale: evaluarea şi sprijinul unităţilor de învăţământ, alocarea resurselor pentru educaţie, cariera didactică şi sistemul de date şi monitorizarea acestora. Fiecare domeniu este analizat pentru a oferi un plan pentru implementarea reformelor propuse în mod eficient, a mai explicat Ministerul Educaţiei.

"România îşi asumă o transformare ambiţioasă a sistemului său educaţional. Sunt convins că acest raport va ajuta ţara să transforme cariera didactică într-o profesie înalt calificată şi atractivă, consolidând managementul educaţional al şcolilor şi asigurând alocarea şi utilizarea strategică a resurselor educaţionale", a declarat Andreas Schleicher, directorul OCDE pentru Educaţie şi Competenţe, citat în comunicat.

Context

Raportul este pregătit în contextul proiectului "Consolidarea guvernanţei învăţământului preuniversitar din România", proiect finanţat de Uniunea Europeană, susţinut de Instrumentul de Suport Tehnic, care oferă statelor membre expertiză tehnică pentru realizarea reformelor în diverse domenii, inclusiv educaţia.

IST este principalul instrument al Comisiei Europene pentru a oferi sprijin tehnic reformelor în UE, în urma cererilor autorităţilor naţionale. Acesta face parte din Cadru Financiar Multianual 2021 - 2027 şi din Planul de Redresare pentru Europa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.