Comisia Europeană amenință România și Franța cu sancțiuni imediate. Drumurile publice au devenit periculoase fiindcă nu sunt semnalizate corect.
Comisia cere măsuri imediate
Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, trimițând scrisori de punere în întârziere Franței și României, solicitându-le să alinieze pe deplin legislația națională la legislația UE privind siguranța infrastructurii.
Directiva 2008/96/CE privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2019/1936, stabilește măsuri menite să ia în considerare siguranța utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (pietoni, bicicliști și motocicliști) în toate procedurile de siguranță rutieră, de la evaluarea inițială a impactului noilor proiecte rutiere până la inspecțiile periodice ale infrastructurii construite.
Nici Franța nu a respectat aceste obligații
Franța nu a transpus în totalitate aceste dispoziții. În plus, directiva prevede tratarea celor mai periculoase secțiuni de infrastructură identificate în cadrul evaluării siguranței rutiere la nivelul întregii rețele, prin inspecții aprofundate și măsuri corective planificate; de asemenea, directiva impune acordarea unei atenții speciale lizibilității și detectabilității semnelor și marcajelor rutiere de către șoferii umani și sistemele de asistență automată.
România nu a transpus încă în mod corect aceste dispoziții.
Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere Franței și României, care au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie.
În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
Comentează