Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană va lansa un plan referitor la creșterile mari de prețuri la energie

Digi24
factura energie

Comisia Europeană va produce o „trusă de unelte” cu măsuri pe care statele membre UE le pot folosi pentru a gestiona creșterea prețurilor la energie fără a încălca regulile pieței europene de energie, potrivit comisarului european pentru Energie, transmite agenția reuters.

Prețurile la energie în Europa au crescut vertiginos în acest an în unele țări precum Spania, urcând până la de trei ori mai mult, în principal alimentate de prețul mai mare la gazele naturale folosite pentru generarea de curent și căldură, pe lângă producția scăzută de energie regenerabilă și costurile mai mari per emisii de carbon la nivelul UE.

Comisarul european pe Energie, Kadri Simson, a spus că Bruxelles-ul va produce un ghid pentru a ajuta țările în gestionarea creșterilor de prețuri din săptămânile următoare. „Am propus astăzi miniștrilor să compună o trusă de unelte mai structurată, despre care credem că va fi folositoare tuturor statelor membre pentru a gestiona situația actuală”, a spus Simson miercuri, după întâlnirea miniștrilor de Energie din statele membre UE. ”

Trusa de unelte va ajuta guvernele să navigheze opțiuni pentru a răspunde rapid la creșterile bruște de prețuri în cadrul legislației UE, spune Simson, adăugând că țările pot ajusta taxa pe valoare adăugată (TVA) și accizele sau pot folosi sprijinul direct pentru a apăra consumatorii de costurile ridicate. Prețurile europene de referință au crescut cu mai mult de 250% din ianuarie, vârfurile fiind atinse în contextul în care economiile de la nivel global s-au redeschis după restricțiile Covid-19, fiind o cerere mare în Asia, astfel punând presiune pe stocurile din Europa. Acest lucru a făcut valuri prin industriile dependente de gaze, care includ tot, de la generare de energie la producători de dioxid de carbon folosit în sectorul alimentar.

Spania a condus apelurile pentru ca UE să organizeze un răspuns mai coordonat la creșterile de prețuri. Luni, Spania a cerut Comisiei să ofere opțiuni pentru cum ar trebui ca țările UE să răspundă și a sugerat reformarea pieței de electricitate a blocului comunitar. Simson spune că modelul pieței europene de energie electrică nu a contribuit la creșterile de prețuri, și că prețul la curentul tranzacționat pe piața angro a reprezentant doar o treime din factura consumatorilor, taxele și alți factori reprezentând restul.

Spania, Italia, Grecia și alte state plănuiesc deja măsuri la nivel național, de la subvenții la plafonarea prețurilor, țintind să apere cetățenii de costurile ridicate, în contextul în care economiile se recuperează de pe urma pandemiei de Covid-19. Germania a precizat că nu vede necesară o intervenție a guvernului pentru a contracara prețurile mai mari la gaze.

Analiștii au spus că prețurile în creștere la gaze și nu prețul pe care companiile europene îl plătesc pentru permisele care acoperă emisiile de dioxid de carbon erau în principal responsabile de creșterea costurilor la electricitate.

Bruxelles-ul a spus că prețurile mai mari ar trebui să încurajeze statele să-și grăbească ritmul tranziției dinspre combustibilii fosili. „Trebuie să facem pași decisivi în direcția cea bună prin folosirea resurselor noastre locale disponibile – avem nevoie de o descreștere a dependenței noastre de combustibili fosili”, spune ministrul sloven al Infrastructurii, Jernej Vrtovec, care a condus ședința miniștrilor de miercuri.

Ministrul astriac pentru climă și energie, Leonore Gewessler, a spus că o tranziție mai rapidă către energie regenerabilă ar face UE mai „rezistentă la fluctuațiile de preț pe termen lung”.

În fostul stat UE, Marea Britanie, oficialii au spus că creșterea prețurilor la gaze va forța mai mulți furnizori de energie să dea faliment și că industria trebuie să se pregătească pentru o suferință prelungită. Câțiva furnizori de energie deja au intrat în faliment.

Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.