stiripesurse.ro

 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Comisia juridică a Camerei a respins alegerea primarilor în două tururi şi interzicerea persoanelor condamnate de a candida la parlamentare

Inquam Photos / Octav Ganea
plen parlament camera deputatilor

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport de respingere pentru iniţiativele legislative ale PNL referitoare la alegerea primarilor în două tururi de scrutin şi la interzicerea persoanelor care au suferit condamnări penale definitive de a candida la alegerile parlamentare.

Cele două proiecte, care au fost depuse în 2017, au fost respinse anterior de Senat, scrie agerpres.ro.

Citește și: Ce salariu IMPRESIONANT are șeful unității de ELITĂ DNA Ploiești – Cât de bogat e, de fapt, Lucian Onea

Proiectul privind alegerea primarilor în două tururi prevede că "dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin".

"La al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate", mai prevede proiectul.

Citește: Teodorovici a recunoscut: Viitoarele mame ar putea avea o indemnizație mai mică- Cum va soluționa problema

Cel de-al doilea proiect al PNL respins de deputaţii jurişti se referă la interzicerea persoanelor care au suferit condamnări penale definitive de a candida la alegerile parlamentare.

"Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, condiţiile prevăzute la art. 37 din Constituţia Romaniei, republicată, pentru a fi alese şi persoanele care la data depunerii candidaturii au suferit condamnări penale definitive", prevede proiectul.

Citește și: Nu i-a venit să creadă! Câți bani a primit Becali moștenire de la tatăl său

Cele două proiecte urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.