Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia pentru diaspora a aprobat metodologia privind Congresul românilor de pretutindeni

Inquam Photos / George Calin
Camera Deputatilor

Comisia pentru românii de pretutindeni de la Camera Deputaţilor a adoptat metodologia privind Congresul românilor de pretutindeni, forma finală urmând să se aprobe în şedinţă comună cu comisia similară de la Senat. Potrivit unui comunicat remis joi Agerpres de preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni de la Camera Deputaţilor, Constantin Codreanu, s-a stabilit că acest congres se organizează anual, timp de două zile consecutive, sub egida Parlamentului României, în ţară sau în străinătate.

"Congresul se organizează, de regulă, în ultimul sfârşit de săptămână al lunii octombrie, dar nu mai târziu de ultimul sfârşit de săptămână al lunii noiembrie. Cheltuielile privind organizarea şi desfăşurarea congresului, precum şi pentru transportul şi cazarea membrilor acestuia, se asigură din bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului. Transportul se asigură de la ţara de reşedinţă până la locul de desfăşurare a congresului în limita sumei de 400 euro/membru. Cheltuielile privind transportul şi cazarea membrilor congresului nu pot depăşi suma de 500 euro/membru iar decontarea acestora se va face pe baza de documente justificative", se arată în proiectul deputaţilor.

Acesta mai prevede că în vederea organizării congresului se constituie un secretariat tehnic. La congres vor participa un număr de maximum 300 de delegaţi. Nu pot fi delegaţi la congres membri sau reprezentanţi ai partidelor politice din România şi funcţionarii publici angajaţi ai statului român care desfăşoară activităţi în străinătate, adică personalul contractual, persoanele care deţin funcţii instituţionale sau colaboratori şi salariaţi ai acestora, mai prevede metodologia.

Codreanu menţionează că forma finală a metodologiei privind Congresul românilor de pretutindeni urmează a fi adoptată într-o şedinţă comună a Comisiilor pentru românii de pretutindeni din Camera Deputaţilor şi Senat. Forma aprobată şi votată de deputaţi a fost transmisă comisiei din Senat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.