Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisiei Europene i se cere să sprijine românii din Serbia

Eurodeputatul PSD Victor Negrescu a solicitat Comisiei Europene și autorităților sârbe să sprijine comunitatea românilor din Serbia, depunând în acest sens o declarație scrisă în Parlamentul European. Victor Negrescu a subliniat, de asemenea, că sprijină parcursul european al Serbiei, acest drum aflându-se în strânsă legătură cu protecția activă a minorităților.

„Sprijin integrarea Serbiei în Uniunea Europeană. Parcursul european al Serbiei este o consecință normală și un drept pentru poporul sârb. În acest sens, sunt fidel poziției țării mele, România, privind sprijinul pentru parcursul european al Serbiei. Aș vrea, însă, să menționez situația vlahilor/vlasilor/românilor din Valea Timocului. Doar în Valea Timocului există, conform ultimului recensământ, aproximativ 40.000 de români, iar numărul real poate fi chiar mai mare.

Acest lucru nu trebuie să sperie autoritățile sârbe. Protecția activă a acestei minorități dar și sprijinirea tradițiilor sale culturale și lingvistice nu pot decât să întărească Serbia în drumul său european ca stat unitar și indivizibil. Recomand Comisiei Europene să sprijine alături de autoritățile sârbe minoritatea vlahă/românească din Serbia”, a susținut europarlamentarul Victor Negrescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.