Comitet de Urgență convocat în Bihor, după ce în timpul unor săpături s-a ajuns la o acumulare de gaz

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 04-12-2025 20:21

Article thumbnail

Sursă foto: bzi.ro

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a fost convocat în Bihor, după ce în localitatea Sântimreu, în timpul unor săpături, s-a ajuns accidental la o acumulare de gaz aflată la peste 120 de metri adâncime.

CJSU urmeaă să evalueze situația și să dispună măsurile necesare.

Departamentul pentru Situații de Urgență anunță că se întreprind măsuri pentru deschiderea și ventilarea zonei, monitorizarea zilnică a concentrațiilor de gaz, avertizarea populației și menținerea unui perimetru de siguranță de aproximativ 200 mp în jurul zonei afectate.

Proprietarii locuinței în care s-a făcut forajul au fost mutați temporar, iar animalele domestice au fost îndepărtate din proximitate.

„Debitul de apă rezultat în urma forării a fost limitat și direcționat pentru colectare în râul Barcău”, transmite DSU.

Săpăturile erau făcute pentru forarea unui puț de apă

ISU Bihor a anunțat joi că săpăturile erau făcute pentru forarea unui puț de apă în localitatea Sântimreu.

La fața locului a intervenit echipajul de Cercetare Biologică, Radiologică și Nucleară (CBRN) al ISU Bihor pentru efectuarea măsurătorilor atmosferice. „Conform verificărilor, concentrațiile de gaz metan și sulf din zonă reprezintă în prezent un risc scăzut, dar pot crește în funcție de condițiile meteorologice”, transmitea ISU.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri