Aktor România, subsidiară a Grupului elen Intrakat, a început construcția celor mai mari tuneluri feroviare din România. Este vorba despre primul tunel al tronsonului Apața – Cața al liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara, relatează Naftemporiki citat de Rador Radio România.
Potrivit unui comunicat dat publicității în acest sens, obiectul tehnic al proiectului, cu un buget de 573 milioane euro, include săparea în munte între Apața și Racoș pentru realizarea celor mai mari tuneluri feroviare din România, cu o lungime totală de 12 km.
Tronsonul Brașov – Sighișoara face parte din axa feroviară Rin – Dunăre, importantă din punct de vedere strategic, și are o valoare deosebită pentru Uniunea Europeană, care co-finanțează proiectul. Odată cu finalizarea modernizării și optimizării liniei, trenurile vor putea dezvolta viteze de până la 160 km/h.
Cu ocazia începerii construcției tunelurilor, președintele consiliului de administrație și directorul general al Aktor, Alexandros Exarchou, a declarat: „Aktor implementează un proiect feroviar emblematic, care include inovații tehnice, unice în istoria țării, în condiţii geotehnice deosebit de dificile. Acesta este un proiect care va ajuta România să își modernizeze infrastructura feroviară. Credem profund în perspectivele de dezvoltare ale României și suntem mândri că facem parte din acest demers”.
Prima dintre cele două mașini de săpat tuneluri (TBM), care sunt printre cele mai mari din Europa, a fost instalată în zona Ormeniș din județul Brașov și a început deschiderea primului dintre cele două tuneluri gemene („Ormeniș”) ale proiectului, cu o lungime 6,9 km, în contextul realizarii axei de sud a proiectului feroviar. O a doua pereche de tuneluri („Homorod”), în lungime de 5,1 km, va fi săpată între localitățile Racoș și Homorod. Tunelurile vor fi unite prin arcade. În total, cele 4 tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri și vor fi săpate de 4 TBM care lucrează în paralel.
Progresul realizării obiectului tehnic este de 24%, iar finalizarea este preconizată pentru 2027. Studiile proiectului au necesitat actualizare, ținând cont de parametrii geotehnici și meteorologici dificili. În faza maximă a execuției, aproximativ 600 de oameni vor lucra la proiect, inclusiv ingineri cu experiență internațională în proiecte de tuneluri.
De notat că Aktor realizează, printr-un alt contract, încă două tronsoane din axa feroviară respectivă: „Brașov – Apata” și „Cata – Sighișoara”. Bugetul celor două contracte depășește 1,1 miliarde de euro fără TVA.
Comentează