Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Compania Blue Origin a trimis pentru prima dată în spaţiu o femeie egipteană şi un bărbat portughez

CBS News
jeff bezos blue origin

Compania spaţială înfiinţată de miliardarul Jeff Bezos, Blue Origin, a trimis pentru prima dată în spaţiu o femeie egipteană şi un bărbat portughez, joi, în timpul unei călătorii orbitale de 10 minute la bordul rachetei New Shepard, informează AFP.

Echipajul a fost compus din şase turişti spaţiali, care au plătit o sumă - rămasă neprecizată - pentru a trăi această experienţă.

sarea a avut loc din vestul statului american Texas. Capsula spaţială, odată propulsată în spaţiu cu ajutorul unui lansator, a atins o altitudine de peste 100 de kilometri înainte de a reveni pe Terra, efectuând o coborâre lentă, frânată cu ajutorul unor paraşute, şi de a ateriza în deşert, potrivit Agerpres.ro.

Pe orbită, pasagerii au putut să experimenteze starea de imponderabilitate şi s-au desprins din fotoliile lor pentru câteva momente. De asemenea, ei au putut să admire curbura Pământului prin hublourile capsulei spaţiale.

Acesta a fost cel de-al şaselea zbor destinat turismului spaţial reuşit de compania Blue Origin într-un interval de aproximativ un an. Printre pasagerii primului zbor, realizat la sfârşitul lunii iulie 2021, s-a aflat şi Jeff Bezos.

Egipteanca Sara Sabry, de profesie inginer şi fondatoare a unei asociaţii care susţine cercetările spaţiale, a fost sponsorizată de programul "Space for Humanity", al cărui obiectiv este acela de a democratiza accesul la spaţiu.

Mario Ferreira, un antreprenor portughez care a participat la Raliul Dakar, a participat şi el la zborul orbital de joi.

În urma acestui zbor, americano-britanica Vanessa O'Brien a devenit prima femeie din lume care a stabilit recorduri Guinness atribuite oamenilor care s-au aventurat în trei condiţii extreme diferite: pe Terra (a escaladat vârful Everest), în apă (în cel mai adânc punct din Challenger Deep) şi în aer, depăşind graniţa dintre atmosferă şi spaţiu.

Echipajul de joi a fost completat de cofondatorul unui canal celebru de pe YouTube, Coby Cotton, omul de afaceri Steve Young şi un fost angajat al unei agenţii din cadrul Pentagonului, Clint Kelly III, care a coordonat un proiect de dezvoltare a unor automobile autonome.

Marele concurent al companiei Blue Origin pentru acest tip de zboruri suborbitale este Virgin Galactic. Însă, după iulie 2021 şi zborul fondatorului său, miliardarul britanic Richard Branson, vehiculul spaţial dezvoltat de Virgin Galactic a rămas la sol pentru a suporta o serie de modificări tehnologice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.