Compania care are contracte de sute de milioane de euro cu statul și are cele mai multe litigii și întârzieri în execuție

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 26-11-2018

Actualizat: 26-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: novinite

Alstom este una dintre corporațiile care a câștigat mai multe licitații uriașe în infrastructura din România! Compania se remarcă, însă, cu mulțimea de procese și arbitraje comerciale în contracte încheiate pretutindeni în lume.

Alstom este prezentă în România de 20 de ani și are peste 1.000 angajaţi pe plan local. A castigat licitații de peste 1 miliard de euro. Primul contract major este cel cu Metrorex, semnat în 2004 pentru o perioada de 15 ani, valorând peste 240 milioane euro și a inclus si preluarea a trei depouri si a unei uzine de reparatii, împreună cu angajatii aferenti. Acordul presupune ca Alstom să facă mentenanța trenurilor de la metrou până în 2019. Anunțata grevă a angajaților Metrorex are drept cauze și lipsa lucrărilor de mentenanță, nimeni nefiind capabil să spună cu precizie dacă și cât din contract a fost executat conform planificării, scrie economica.net.

Citește și: Ieșire furtunoasă a lui Oreste, după ultimele acuze care i se aduc! ‘Răspuns la mizerie’

Contracte și mai bune are cu CFR, suma depășind 900 de milioane de euro. Însă, execuția lucrărilor are întârzieri, ceea ce a dus la pierderi substanțiale de fonduri din fostul exercitiu financiar european 2007 - 2013. Nefiind terminate la timp, proiectele au fost "fazate" în noul exercitiu european 2014 - 2020 si, practic, au beneficiat din noile fonduri europene ce ar fi putut fi folosite pe proiecte noi.

Însă, Alstom vrea un nou contract uriaș. E vorba de aproximativ 28 km de cale ferata ce reprezinta subiectul unui plan de reabilitare de aproape 650 de milioane de euro, între localitățile Cața și Apata, pe porțiunea Brașov-Sighișoara a Cordidului IV Paneuropean, unde noul traseu va fi puternic modificat, urmând a fi construite trei tuneluri care în total vor avea peste 12 km.

Citește și: Rareș Bogdan transmite un nou mesaj! Ce a spus acesta

Istoricul Alstom arată că a intrat în conflict cu autoritățile în mai toate țările în care a lucrat. S-a întâmplat la metroul din Budapesta, cu Ministerul Transporturilor al Turciei, dar și în Italia, unde este implicată în două litigii cu compania feroviară italiană Trenitalia. Un alt litigiu e în Polonia, cu trenurile intercity și tramvaiul ușor din Ierusalim, scrie sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri