Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Compania care s-a desprins dintr-un gigant românesc aflat în faliment a ajuns LIDER între exportatorii români, în primul trimestru

export, import

Chimcomplex a înregistrat afaceri în valoare de 343,3 milioane lei în T1 2019, de 4,6 ori mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, la 100 de zile de la preluarea unei părţi semnificative din activele Oltchim, anunță un comunicat al companiei.

Câştigurile companiei înainte de dobânzi, impozite, deprecieri şi amortizări (Earnings before interest, taxes, depreciation, and amortization - EBITDA) s-au tripat în primul trimestru al anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 51,6 milioane de lei.

Citește și: EXCLUSIV Omul lui Băsescu reacționează, după ce Klaus Iohannis i-a refuzat propunerea: ‘Nu renunțăm’

„Noua companie ce a rezultat din fuziunea celor două mari platforme chimice ale ţării, Chimcomplex şi Oltchim, a urcat pe primul loc în topul exportatorilor cu capital românesc. Acest fapt se datorează atât unificării celor două volume pe export, cât şi producţiilor record înregistrate în acest prim trimestru din anul 2019. Chimcomplex a devenit şi al treilea cel mai mare consumator de energie din ţară”, a declarat Ștefan Vuza, președintele Consiliului de Administrație al Chimcomplex.

Pe plan administrativ, a fost finalizat transferul tuturor celor 62 de autorizații de funcționare ale fostului combinat către Chimcomplex, dintre care cele mai importante sunt: autorizația de protecție a mediului, autorizația de gospodărire a apelor, autorizațiile privind gestionarea certificatelor de dioxid de carbon și a certificatelor verzi. De asemenea, au fost finalizate inventarierea și transferul celor peste 11.500 de obiecte de inventar, mijloace fixe, terenuri, clădiri, utilaje, licențe, potrivit unui comunicat oficial.

Citește și: ANAF face anunțul mult așteptat! Datoriile românilor vor fi șterse .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.