Companie aeriana in GREVA. 150.000 de pasageri afectati

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 02-12-2014

Actualizat: 02-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pilotii unei mari companii aeriene sunt din nou in greva în perioada 1 - 2 decembrie. Creva a obligat compania germană Lufthansa să anuleze 1.350 de zboruri, fiind afectați peste 150.000 de pasageri, transmite Reuters.

În urma eșecului negocierilor cu conducerea companiei referitoare la programele de pensionare anticipată, piloții, reprezentați de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC), au încetat activitatea luni, ora 11,00 GMT, până marți, ora 22,59 GMT, pe zborurile pe distanțe scurte și medii, precum și marți între orele 02,00 — 22,59 GMT, pentru zborurile pe distanțe lungi și Cargo, se arată într-un comunicat de presă al sindicatului.

Germanwings, filiala low-cost a Lufthansa, nu va fi implicată în acțiunile greviste, a adăugat sindicatul.

Piloții de la Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, au organizat deja mai multe acțiuni de protest în acest an, care au afectat mii de pasageri, din cauza intenției echipei de conducere de a elimina sistemul de pensionare anticipată care le permite să se pensioneze la 55 de ani.

Piloții vor să-și păstreze posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare — de 65 de ani.

Conducerea Lufthansa a anunțat că a făcut concesii în recentele negocieri cu sindicatele, acordând piloților inclusiv o majorare salarială de 5%. Anul acesta, grevele repetate au redus cu 160 de milioane de dolari profitul operațional al companiei.

Agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri