Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Companiile italiene din Bulgaria susțin construcția rapidă a celui de-al doilea pod peste Dunăre

CNAIR
Pod peste Dunare

Companiile italiene care operează în Bulgaria susţin construcţia unui al doilea pod peste Dunăre, în apropiere de Ruse, care va atenua semnificativ traficul sporit din regiune. Acesta a fost subiectul discuţiei de marţi între ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Georgi Gvozdeikov, şi ambasadorul Italiei în Bulgaria, Giuseppina Zarra, în cadrul unei întâlniri la minister. De asemenea, viitoarea facilitate va putea ajuta la rezolvarea problemelor legate de transportul mărfurilor în direcţia nord-sud.

Dezvoltarea accelerată a Coridorului 8 dintre Marea Neagră şi Marea Adriatică este, de asemenea, de importanţă strategică atât pentru conectivitatea în regiune, cât şi în întreaga Europă, au declarat ministrul Gvozdeikov şi ambasadorul Zarra. S-a discutat despre desfăşurarea unei întâlniri la nivelul miniştrilor celor patru ţări prin care trece ruta. Acest lucru va da un impuls suplimentar realizării coridorului, care este de o importanţă cheie pentru conectivitatea şi prosperitatea economică a regiunii, conform agerpres.

Gvozdeikov a subliniat că Bulgaria a făcut paşi importanţi pentru modernizarea transportului feroviar şi va folosi o resursă financiară semnificativă în cadrul Planului de redresare şi rezistenţă pentru acest sector. "De asemenea, lucrăm din greu la proiectul Sea2Sea pentru conectivitate feroviară între porturile de la Marea Egee şi Marea Neagră cu cele de pe Dunăre", a adăugat el.

Georgi Gvozdeikov şi Giuseppina Zarra au subliniat că acceptarea Bulgariei în Schengen până la sfârşitul anului este un pas cheie care va garanta o protecţie şi mai bună a frontierelor externe ale Europei.

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.