Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Companiile mai au la dispoziţie 2 luni în care pot accesa fonduri de 1 miliard euro

fonduri-europene

Companiile mai au la dispoziţie două luni în care pot beneficia de fonduri europene şi ajutoare de stat de până la 1 miliard euro, iar hotelierii, companiile cu activităţi în construcţii sau producţie pot accesa fonduri europene pentru investiţii de până la 6 milioane euro în următoarele două luni, potrivit news.ro.

"Sunt ultimele luni în care Uniunea Europeană (UE) şi Guvernul României pun la dispoziţie fonduri de până la 1 miliard de euro pentru susţinerea financiară a afacerilor din sectoare cheie ale economiei care doresc să realizeze investiţii pentru dezvoltarea business-urilor, cât şi ajutorarea sectoarelor afectate de criza Covid-19, prin posibilitatea obţinerii de sprijin financiar sub formă de fonduri nerambursabile sau ajutoare de stat", arată compania de consultanţă REI Finance Advisors, specializată în servicii profesionale pentru atragerea de fonduri europene şi ajutoare de stat destinate companiilor cu activitate pe piaţa din Romania.

Compania precizează că sunt ultimele luni în care companiile interesate pot obţine fonduri nerambursabile în acest an.

"Cu o alocare între 150 milioane de euro şi posibilitatea unei suplimentări la 500 milioane de euro (POR 2.2), circa 80 milioane de euro (POIM 6.4) şi 313 milioane de euro (HG 807/2014), companiile interesate de finanţare pentru proiecte de investiţii pot accesa fonduri de sute de milioane de euro pentru dezvoltarea business-urilor, vizate fiind atât start-up-uri, IMM, cât şi companii mari", arată compania.

De asemenea, companiile cu activitate în construcţii, depozitare/logistică, în industria hotelieră sau producţie pot aplica pentru obţinerea de fonduri europene de până la 6 milioane de euro prin intermediul Axei de Finanţare 2.2, parte a Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

“Ultima perioadă a reprezentat o adevărată provocare pentru mediul de business românesc, însă există soluţii pentru depăşirea acesteia, prin investiţii realizate cu sprijinul UE. Sunt ultimele luni în care se pot depune proiecte pentru Axa de Finanţare 2.2, parte a POR 2014-2020, întrucât contractele de finanţare se vor semna până cel târziu la 31.12.2020, fiind o sesiune fulger, pe o procedură mult simplificata faţă de cele anterioare. În contextul în care alocarea de 150 milioane euro se poate suplimenta până la 500 milioane euro, iar următoarele fonduri europene vor fi disponibile abia în 2021-2022, recomandăm companiilor care doresc să solicite aceste granturi să demareze pregătirea proiectelor, să depună aceste proiecte riguros pregătite şi cu sprijinul unui consultant specializat, în aşa fel încât proiectul să beneficieze şi de un punctaj competitiv şi să fie depus chiar în primele zile de la deschiderea sesiunii, pentru a-şi maximiza şansele de succes”, a declarat Roxana Mircea, fondator şi partener al companiei de consultanţă REI Finance Advisors, specializată în servicii profesionale pentru atragerea de fonduri europene şi ajutoare de stat destinate companiilor cu activitate pe piaţa din Romania.

Pe 14 mai, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a publicat ghidul consultativ pentru prioritatea de investitii 2.2 “Sprijinirea creării şi extinderea capacităţilor avansate de producţie şi dezvoltarea serviciilor”, pentru investiţii în toată ţara, cu excepţia zonelor Bucureşti – Ilfov.

În ceea ce priveşte domeniile eligibile pentru finanţare prin Axa Prioritară 2 (POR 2014-2020), solicitanţii eligibili sunt societăţile cu minimum 1 an fiscal integral de activitate şi profit înregistrat în 2019, care doresc investiţii atât în mediul urban cât şi rural. În cazul investiţiilor pentru mediul rural, fondurile pot fi solicitate numai de către companii mijlocii, cu o medie de peste 50 angajati în ultimii doi ani fiscali.

În cadrul Axei Prioritare 2 a POR 2014-2020 se finanţează atât crearea unei noi unităţi de producţie/prestare servicii, extinderea capacităţii unei unităţi existente, cât şi diversificarea producţiei unei unităţi existente, prin produse/servicii care nu au fost fabricate/prestate anterior în unitate. Nu sunt eligibile însă activităţi de renovare a clădirilor existente.

Printre domeniile eligibile se numără companiile care doresc să acceseze fonduri europene pentru: activităti de construcţii (se pot achizitiona şi utilaje); activităţi de depozitare; asistenţă medicală şi stomatologică; colectarea şi procesarea de deşeuri; confecţii textile, încălţăminte, marochinărie; fabricarea de echipamente electronice; hoteluri şi alte facilităţi de cazare; industria lemnului, procesare de baza şi fabricarea de mobilier; posturi radio şi TV; producţie publicitară; programare şi consultanţă în IT, portaluri web.

"În aceste cazuri, aplicantul nu trebuie obligatoriu să deruleze deja activitatea respectivă, nu se punctează un istoric de activitate, ci durata de existenţă a societăţii", arată compania de consultanţă.

Proiectul propus în cererea de finanţare trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, investiţii în active corporale - lucrări de construire, extindere a spaţiilor de producţie/ prestare de servicii, inclusiv a utilităţilor generale aferente (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI), achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalaţii de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe sau achiziţionarea de instalaţii/ echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie pentru eficientizarea activităţilor pentru care a solicitat finanţare.

“La depunerea proiectului societatea trebuie să deţină terenul liber de sarcini, intabulat şi să prezinte un deviz general. În cazul acestei axe de finanţare nu se mai solicită foarte multe documente la depunere, cum este cazul Certificatului de urbanism, Decizia Etapei de incadrare de la Mediu etc, ceea ce poate constitui un avantaj în rapiditatea depunerii documentelor necesare de către companiile interesate”, a adăugat Roxana Mircea.

Programul Operaţional Regional - POR 2014-2020 este unul dintre programele prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

POR 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi a fost adoptat de Comisia Europeană pe data de 23 iunie 2015. Obiectivul său general este creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Ajutoare de stat de peste 313 milioane euro pentru start-up-uri, IMM sau companii mari

Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Ajutor de Stat, a suplimentat în acest an bugetul alocat programului de finanţare HG 807/2014 destinat companiilor care solicită fonduri pentru investiţii. Peste 313 milioane euro sunt disponibili atât pentru start-up-uri, IMM, cât şi companiile mari, însă numai pentru proiecte a căror valoare depăşeşte 1 milion de euro. În acest fel, companiile care solicită ajutor de stat prin Schema reglementată de HG 807/2014 pot obţine până la 50% din valoarea totală a investiţiei, dar nu mai mult de 37,5 milioane euro.

Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiţii iniţiale în active fixe de înaltă tehnologie pentru obţinerea de produse cu valoare adăugată mare, indiferent de dimensiunea beneficiarilor.

Schema de ajutor de stat a fost instituită în baza prevederilor Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, valabil în perioada 01.07.2014 - 31.12.2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Deciziei Comisiei Europene C (2014) 2240 final prin care a fost autorizată harta ajutoarelor de stat regionale pentru perioada 2014-2020.

Valoarea totală a unui proiect de investiţii trebuie să fie de minimum 4,5 milioane lei. Această valoare a fost determinată prin raportarea la o valoare echivalentă de aproximativ 1 milion euro (calculată la un curs de 4,5 lei/euro).

Termenul maxim pentru emiterea acordurilor de finanţare este 31 decembrie 2020, ceea ce înseamnă că proiectele trebuie depuse cel mai târziu în luna iulie pentru a fi evaluate.

Fonduri nerambursabile pentru marii consumatori de energie

Uniunea Europeană alocă 60% fonduri nerambursabile, în valoare de cel mult 15 milioane euro, destinate marilor consumatori de energie, prin axa de finanţare POIM 6.4. Fondurile se pot investi în dezvoltarea propriilor centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, ce ar oferi posibilitatea companiilor să îşi producă energia electrică şi termică, necesare desfăşurării activităţii şi obţine reduceri substanţiale în ceea ce priveşte consumul de energie.

Vizate de această finanţare sunt marile companii din domeniul producţiei de lactate, bere, industria alimentară, panificaţie, prelucrarea lemnului, industrie grea sau materiale de construcţii, precum şi alte companii clasificate ca fiind mari consumatori de energie.

Termenul de depunere al proiectului este 31 decembrie 2020, însă proiectele trebuie pregătite cu minimum şase luni înainte întrucât realizarea studiului de fezabilitate şi obţinerea avizelor durează circa şase luni.

REI Finance Advisors şi REI International, parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operational Regional, Programul Operational Infrastructura Mare), cât şi pe scheme de ajutor de stat (HG 495/2014, HG 807/2014, HG 332/2014, OUG 810).

Echipa REI Grup numără în prezent 15 consultanţi.

REI Grup a atras finanţări pentru peste 250 de proiecte la nivel naţional, cu peste 100 de proiecte implementate şi o rată de succes de 99%. În 2019, REI Grup a înregistrat proiecte aprobate în cuantum de 80 milioane euro, iar în acest an valoarea proiectelor aprobate va depăşi pragul de 200 milioane euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.