Discuţia despre creşterea vârstei de pensionare trebuie tranşată înainte să mai dăm naştere, din diverse motive politice şi la alte îngrijorări pentru români.Ca să fim clari, PSD nu susţine o astfel de măsură iar colegii noştri liberali, care deocamdată nu sunt de acord cu noi, trebuie să înţeleagă că în actualul context social-economic, creşterea vârstei de pensionare nu este deloc oportună.
Practic, PSD nu vrea să pună o presiune şi mai mare pe salariaţi. Ba din contra, în loc să le generăm acestora mai multe griji, dorim să luăm din povara fiscală de pe umerii lor. Şi facem asta având convingerea că munca pe care o prestează trebuie răsplătită cum se cuvine. Acesta este într-adevăr un proiect util românilor pe care PSD deja l-a propus. În plus, vom face toate eforturile necesare ca să-i convingem şi pe partenerii de coaliţie de faptul că echitatea se susţine doar cu astfel de politici, care sunt în favoarea salariaţilor.
Din punctul nostru de vedere, în acest moment, coaliţia de guvernare nu trebuie să se preocupe în vreun fel de creşterea vârstei de pensionare. Scopul partidului nostru, şi aici subliniem că PSD-ul nu s-a abătut nicio clipă de la acest obiectiv, este să sprijinim şi să protejăm în continuare românii. Aşadar, trebuie să închidem astfel de teme false şi să ne concentrăm pe priorităţile legislative pe care le-am anunţat.
Comentează