Reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţul Brăila, antreprenori din întreaga ţară, elevi şi profesori din liceele brăilene vor participa miercuri la cea de-a doua ediţie a Maratonului de Educaţie Antreprenorială, organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).
"Maratonul de Educaţie Antreprenorială Ediţia a II-a: Competiţia se va desfăşura în data de 10 aprilie 2024 printr-un eveniment organizat în parteneriat cu ISJ Brăila şi Primăria Municipiului Brăila la Teatrul Maria Filotti, începând cu ora 11:00. În cadrul evenimentului vor fi prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, antreprenori cu notorietate din întreaga ţară, elevi şi profesori din liceele brăilene. Cu această ocazie se va desfăşura concursul de planuri de afaceri la care vor participa echipe de elevi, care vor prezenta planurile de afaceri unui juriu format din antreprenori de renume. Se vor puncta ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum şi modalitatea de prezentare în faţa juriului", se arată într-un comunicat al organizatorilor.
Ideea Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială a apărut la Brăila anul trecut şi s-a extins ulterior în 12 judeţe, fiind implicaţi peste 5000 de elevi şi create 100 de echipe ce s-au luptat pentru marele premiu.
Cele trei echipe care au reprezentat Brăila la finala primei ediţii a Maratonului pentru Educaţie Antreprenorială s-au clasat în prima jumătate a listei de finalişti din întreaga ţară, iar locul I la nivel naţional a fost obţinut de echipa City Break, care a reprezentat Colegiul Naţional Gheorghe Munteanu Murgoci. Ulterior, liderul echipei, Mario Vlaviano, a finalizat şi implementat cu succes aplicaţia Visit Brăila, lansată pe 28 noiembrie 2023 de către achizitorul acesteia, Primăria Brăila.
Ediţia a II-a a Maratonului se desfăşoară în peste 20 de judeţe
Ediţia a II-a a Maratonului se desfăşoară în peste 20 de judeţe, iar proiectul a fost preluat şi de către Republica Moldova.
"Rezultatele obţinute anul trecut ne-au motivat să continuăm să investim în educaţia antreprenorială şi să sprijinim tinerii cu spirit antreprenorial. Ca şi la prima ediţie, avem echipe foarte puternice participante la concurs, elevi pe care a fost o reală plăcere să-i mentorăm pentru a avea cele mai bune rezultate, atât local, cât şi la faza naţională. Ideile lor de afaceri sunt actuale, pragmatice şi inovatoare", a afirmat Daniela Cireaşă, preşedintele CONAF Brăila.
În data de 10 decembrie 2019, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze (FPPG) împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) au semnat Pactul pentru Educaţie Antreprenorială pentru susţinerea şi dezvoltarea competenţelor antreprenoriale în rândul tinerilor şi introducerea începând cu anul 2020, opţional, în şcolile gimnaziale şi liceu a orelor de antreprenoriat.
În data de 6 septembrie 2022, CONAF, FPPG şi Ministerul Educaţiei (ME) au semnat pentru următorii 4 ani protocolul privind "Pactul pentru Educaţie Antreprenorială" prin care vor susţine dezvoltarea competenţelor antreprenoriale în rândul tinerilor, prin modalităţi noi şi creative de predare şi învăţare.
În baza Pactului pentru Educaţie Antreprenorială semnat la nivel naţional, CONAF Brăila a încheiat Acordul de parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila pentru desfăşurarea de ore de educaţie antreprenorială în şcoli şi licee.
Începând cu luna octombrie 2023, CONAF Brăila împreună cu ISJ Brăila au iniţiat Maratonul de Educaţie Antreprenorială Ediţia a II-a prin organizarea de ore de educaţie antreprenorială susţinute de către antreprenori locali în liceele din municipiul Brăila.
"O societate puternică este clădită pe o educaţie susţinută de toţi actorii implicaţi, prin activităţi concrete, incluse sau nu, pentru moment, în curricula şcolară. Trebuie să fim conştienţi atât noi, mediul antreprenorial, cât şi instituţiile abilitate, părinţii şi profesorii de potenţialul enorm pe care tânăra generaţie îl are. Acţiunile fiecăruia dintre noi trebuie să conveargă în direcţia valorificării aptitudinilor, a înclinaţiei, a inteligenţei deosebite pe care copii generaţiei acestea o au", a declarat Cristina Chiriac, preşedinta CONAF.
Comentează