Un concert omagial avea loc marți, 11 martie, la Filarmonica de stat Oradea, în amintirea maestrului Alexandru Fărcaș, o personalitate marcantă a muzicii clasice românești și 'cel care a contribuit fundamental la formarea Școlii de Canto orădene', a informat, într-un comunicat, Universitatea din Oradea.
Evenimentul este organizat de Departamentul de Muzică din cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea, în colaborare cu Asociația Culturală 'Alexandru Fărcaș', Filarmonica de Stat orădeană și Academia națională de muzică 'Gheorghe Dima'.
'În vremurile noastre când orice informație se află la un click distanță, am rămas de-a dreptul surprinși constatând că numele artistului, profesorului, regizorului, rectorului Academiei de muzică Gheorghe Dima (1990 - 2000), respectiv managerului Operei Naționale Române Cluj (2001 - 2006), Alexandru Fărcaș, nu exista practic în uriașa memorie virtuală a internetului. Mai mult decât atât, mentorul Alexandru Fărcaș, cu toate fațetele implicării sale în creșterea generațiilor de artiști, cu multitudinea proiectelor inițiate și împlinite, se regăsește într-o măsură modestă în conștiința noilor generații', a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul Departamentului Muzică din Facultatea de Arte a universității orădene, conf. univ. dr. Ariadna Zenaida Mircescu.
Programul concertului omagial, alcătuit din arii celebre din opere compuse de Donizetti, Bizet,Verdi, Lehar va fi susținut de o suită de artiști lirici și pianiști valoroși: soprana Diana Țugui, mezosoprana Florina Hinsu Mariș, tenorul Cristian Mogoșan, baritonii Geani Brad și Florin Hinsu Mariș, bas-baritonii Ionuț Hinsu și Cristian Hodrea și basul Petre Burcă. Acompaniamentul la pian va fi asigurat de prof. univ. dr, Iulia Suciu, conf. univ. dr. Codruța Ghenceanu și lector univ. dr. Camelia Andone. De asemenea, își va da concursul și Corul Filarmonicii orădene, condus de dirijorul Laurențiu Bischin.
Potrivit informării oferite de organizatori, un vis împlinit al profesorului și rectorului Alexandru Fărcaș a fost acela de a ridica prestigiul artistic al Academiei de muzică clujene, cultivând un înalt standard profesional reprezentativ la nivel național și internațional.
'Stagiunile de spectacole ale școlii rivalizau în complexitate și repertoriu cu cele ale instituțiilor de spectacol profesioniste din Cluj-Napoca și din țară. Turneele ansamblurilor de tineri artiști, festivalurile, concursurile și simpozioanele științifice inițiate și derulate cu imense eforturi de-a lungul celor 10 ani în care a fost la cârma academiei au contribuit pe deplin la așezarea acesteia pe harta celor mai importante centre culturale artistice ale României. Personalitate marcantă, Alexandru Fărcaș a reușit să înnobileze, cu titulatura de academie, Conservatorul de muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca și cu cel de operă națională, Opera română din Cluj-Napoca', a mai precizat Ariadna Mircescu.
Concertul face parte din seria de evenimente cultural-artistice dedicate aniversării a 30 de ani de existență a studiilor universitare în domeniul Muzicii și al Artelor Vizuale la Universitatea din Oradea. Este finanțat prin fondul Ministerului Educației destinat activităților de cercetare din Academia Națională de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca.
Conform Asociației Culturale 'Alexandru Fărcaș', născut pe 17 decembrie 1935, la Arad, și decedat pe 27 februarie 2007, Alexandru Farcaș a fost un bariton român de renume, cu o carieră remarcabilă în domeniul muzicii clasice. A ocupat funcția de rector al Academiei de Muzică 'Gheorghe Dima' din Cluj-Napoca timp de un deceniu și a fost director al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca între 2001 și 2004.
De asemenea, a contribuit la regizarea a 17 spectacole de operă, inclusiv premiere absolute, precum 'Lorelei' de Valentin Timaru și 'Cântăreața cheală' de Dan Voiculescu.
Pentru contribuțiile sale semnificative la cultura românească, Alexandru Fărcaș a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor instituții și a fost membru în juriile unor concursuri internaționale de prestigiu.
Comentează