Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Concert Tronos la Biblioteca Centrală Universitară de Noaptea Muzeelor

basilica.ro
mihail buca tronos

Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale va concerta sâmbătă, 12 iunie, în zona statuii Regelui Carol I din proximitatea Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (BCU), începând cu ora 21:00. Concertul este prilejuit de evenimentul organizat de BCU în Noaptea Muzeelor.

„În program vor fi incluse cântări bizantine, patriotice, dar şi melodii de dor şi neam din tradiţia populară”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica arhid. Mihail Bucă, dirijorul grupului psaltic Tronos.

Alături de Tronos vor mai cânta corul Cantus Mundi şi Fanfara reprezentativă a MApN.

Evenimentul organizat de Biblioteca Centrală Universitară cuprinde şi o expoziţie de carte, dar şi tururi ghidate.

„Călătorind în timp, Biblioteca Centrală Universitară Carol I se va metamorfoza prin Expoziția Bucureștiul Interbelic – La Vie Parisienne: reviste și cărți rare vor readuce parfumul nostalgic al Bucureștiului din secolul XX, iar Fundația Culturală ”Remember Enescu” va contribui la crearea atmosferei unice a acelor timpuri printr-un recital de muzică clasică”, anunţă organizatorii.

„Pe toată durata evenimentului, veți explora prin tururi ghidate fiecare încăpere a acestui lăcaș dedicat cunoașterii și veți descoperi farmecul acestei clădiri prin arhitectura sa deosebită și mireasma vremurilor de altădată”.

Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 17-a ediție.

Noaptea Muzeelor propune expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar și evenimente online, conform basilica.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.