Concursul Național de Tobe Sepsidrum 2025: 20 de finaliști se întrec la Sfântu Gheorghe

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 07-11-2025 14:15

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Peste 40 de candidaţi s-au înscris la cea de-a treia ediţie a Concursului Naţional de Tobe Sepsidrum, ce va avea loc duminică, 16 noiembrie, la Sfântu Gheorghe, iar 20 dintre aceştia au intrat în finală, în urma preselecţiei.

Potrivit organizatorilor, concurenţii provin din şapte judeţe şi se vor prezenta în faţa juriului şi a publicului acompaniaţi de o trupă live.

Punctul culminant al evenimentului va fi workshopul-concert susţinut de artistul Borlai Gergo din Ungaria, care va avea loc în sala mare a Teatrului Tamasi Aron.

"Sepsidrum este o iniţiativă unică la nivel naţional, care oferă o platformă de competiţie pentru tineri toboşari, ce studiază genurile moderne - pop, rock, jazz, funk şi altele. Concurenţii intră în competiţie pentru premii valoroase asigurate de finanţatorii şi sponsorii evenimentului. Punctul culminant al evenimentului va fi workshopul-concert susţinut de Borlai Gergo, toboşar şi compozitor de renume internaţional, care va avea loc în sala mare a Teatrului Tamasi Aron", se arată într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Sic-Art, în parteneriat cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), fundaţiilor Bethlen Gabor şi Communitas şi al altor parteneri.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri