Concursul 'Povești europene' alege scriitori și cititori din UE pentru gala de premiere de la Viena

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 04-09-2018

Actualizat: 04-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Concursul "Povești europene" invită cititorii din Uniunea Europeană să voteze texte scrise de câștigători ai premiilor UE pentru literatură, la capătul proiectului stând o decernare a trofeului la Viena, Austria, într-o ceremonie la care pot participa, prin tragere la sorți, și cei care votează, scrie Mediafax.

La împlinirea unui deceniu de la prima acordare a premiului Uniunii Europene pentru Literatură, 36 de autori din 26 de țări de pe continent sărbătoresc ocazia printr-un concurs de proză scurtă. Din partea României, în concurs au intrat Claudiu M. Florian și Ioana Pârvulescu, arată un comunicat.

Votul publicului este deschis până pe 21 octombrie, cetățenii UE fiind invitați să aleagă autorul preferat. În plus, cititorii intră astfel automat în tragerea la sorți pentru participarea la ceremonia de decernare a premiului, programată în luna noiembrie, la Viena.

Întrucât 2018 este anul Anului European al Patrimoniului Cultural, un premiu special va fi acordat celei mai bune ficțiuni scurte în care patrimoniul european joacă un rol semnificativ.

Citește și: Postul de televiziune Nickleodeon îşi va întrerupe emisia sâmbătă pentru a încuraja copiii să se joace în aer liber

Concursul de scriere "Povești europene" sărbătorește Europa, literatura și, mai presus de toate, zece ani de la primul premiu al Uniunii Europene pentru literatură, care a fost deschis exclusiv tuturor celor 106 câștigători ai trofeului de până acum.

Aceste proze scurte, atât în versiunile originale, cât și în traducerile în limba engleză, sunt compilate în publicația "European Stories", disponibilă gratuit online.

În plus față de votul publicului, acest concurs va avea un juriu profesionist alcătuit din specialiști remarcabili din domeniul literaturii, inclusiv critici literari, jurnaliști, autori. Membrii juriului sunt Maria-João Costa (Portugalia), Nina George (Germania), Juancho Pons (Spania), Cathy Rentzenbrink (Marea Britanie), Liana Sakelliou (Grecia) și Marnix Verplancke (Belgia).

Din România, Ioana Pârvulescu a primit premiul Uniunii Europene pentru literatură în 2013, pentru cartea "Viața începe vineri", apărută la editura Humanitas.

Claudiu Florian a primit, în 2016, același trofeu, pentru cartea "Vârstele jocului. Strada Cetății", apărută la editura Polirom.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri