Conducerea IPJ Vâlcea susţine că faptele de violenţă în şcoli sunt în scădere - 10 dosare penale, în ultima lună

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 11-10-2023

Actualizat: 11-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Faptele de violenţă din şcoli sunt în scădere, susţin reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, de la începutul noului an şcolar şi până acum fiind înregistrate 10 sesizări privind astfel de fapte, cu opt mai puţine decât în perioada similară a anului trecut, potrivit Agerpres.

"Avem semnalate 10 fapte cu violenţă, care fac obiectul unor dosare penale şi se află în lucru la colegii de la Biroul Siguranţă Şcolară sau de la poliţiile municipale şi orăşeneşti de pe raza de competenţă în care s-au comis aceste fapte. Sunt şi la clasele primare şi la liceu asemenea sesizări sau reclamaţii. Loviri sau alte violenţe am avut şase din totalul celor 10 dosare penale. Am avut şi două infracţiuni de furt, restul fiind alte fapte", a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful interimar al IPJ Vâlcea, comisar-şef de poliţie Ion Matei.

Matei a precizat că cele mai multe fapte de violenţă au fost loviri simple, care nu au necesitat îngrijiri medicale sau de altă natură şi nici nu au fost folosite arme albe, deşi mai sunt şi elevi care au fost prinşi la şcoală cu "cuţitaşe", însă au declarat că "nu doreau să comită fapte cu asemenea obiecte".

Şefa Biroului de Siguranţă Şcolară, Maria Lungoci, a adăugat că în şcolile din judeţ au loc frecvent acţiuni de prevenire, fiind convinsă că pe viitor aceste întâlniri cu elevii se vor dovedi benefice pentru a reduce şi mai mult astfel de fapte.

"Avem şi o statistică comparativă cu situaţia similară a anului precedent şcolar, când am avut 18 fapte de natură penală înregistrate. Deci avem o scădere cu opt fapte, procentual 45%. Că este sau nu rezultatul activităţilor preventive pe care noi le desfăşurăm în mod constant, pe care le considerăm utile şi al căror rezultat sperăm să apară pe parcurs, noi le vom continua. (...) Vă asigurăm de desfăşurarea tuturor activităţilor pentru a reduce şi a ţine sub control aceste fenomene şi să ştiţi că atunci când mergem la activităţi preventive, noi mizăm foarte mult şi pe acea patrulare. Nu ne ducem, intrăm la clasă şi am plecat în momentul doi. Mai stăm de vorbă cu cadrele didactice, mai stăm şi în zona adiacentă", a spus şefa Biroului Siguranţă Şcolară.

De la începutul anului şcolar, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară au desfăşurat 86 de activităţi educativ-preventive în unităţi şcolare din judeţ, ai căror beneficiari au fost aproape 6.000 de elevi, iar din această lună au demarat un plan de măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi o campanie pentru prevenirea violenţei, a traficului şi consumului de droguri, ce se vor desfăşura până la sfârşitul lunii februarie anul viitor, în două dintre unităţile de învăţământ unde au fost înregistrate sesizări privind fapte de violenţă în ultimii ani - Colegiul Naţional de Informatică "Matei Basarab" din Râmnicu Vâlcea şi Liceul "Constantin Brâncoveanu" din Horezu.

În judeţul Vâlcea sunt 396 unităţi de învăţământ preuniversitar (137 în mediul urban şi 259 în mediul rural), dintre care 359 sunt în responsabilitatea IPJ Vâlcea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri