Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România a câştigat procesul împotriva societăţii Euroins

COTAR
COTAR

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat miercuri că a câştigat procesul cu Euroins, instanţa de judecată respingând ca nefondată acţiunea societăţii de asigurări faţă de organizaţie.

Potrivit unui comunicat al organizaţiei remis AGERPRES, "Euroins a încercat să intimideze COTAR, formulând o acţiune în instanţă faţă de Confederaţie", deoarece aceasta a atras atenţia, public, în ultimii ani, atât Guvernului, cât şi Parlamentului cu privire la modul de soluţionare a dosarelor de daună. Astfel, "societatea de asigurări în cauză a implementat o serie de practici care contravin prevederilor legale aplicabile".

"Amintim că în ţările civilizate, reputaţia şi încrederea reprezintă valori fundamentale care construiesc cartea de vizită a oricărei societăţi de asigurări. În România nu mai putem vorbi despre reputaţie şi încredere în această piaţă, motiv pentru care piaţa de asigurări rămâne blocată la 2,5% din PIB, cetăţenii români cumpărând, în majoritatea cazurilor doar produsele de asigurări obligatorii, sub sancţiunea aplicării amenzilor.(...) Toate disfuncţionalităţile firmei Euroins, prezentate de COTAR, au fost întotdeauna însoţite de documente justificative, motiv pentru care instanţa de judecată a respins ca nefondată acţiunea firmei Euroins. În orice altă ţară, această firmă de asigurări avea de mult timp licenţa RCA suspendată de autorităţile responsabile. În România, dreptatea umblă cu capul spart, iar instituţiile importante dovedesc faptul că sunt incapabile să protejeze cetăţenii", a precizat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.

Principalele disfuncţionalităţi ale firmei Euroins, prezentate de COTAR în memoriile transmise către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Parlamentul României, au vizat, printre altele, transmiterea cu întârziere a ofertei de despăgubire sau a notificărilor cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire, precum şi efectuarea plăţii despăgubirilor cu întârziere, scrie Agerpres.ro.

Pe listă mai sunt trecute, printre altele, refuzul de a achita despăgubirile şi/sau diminuarea acestora, în mod nejustificat, pe baza unor criterii arbitrare şi stabilite în mod unilateral de către asigurător - şi nicidecum conform Legii RCA, dar şi încălcarea prevederilor legale, referitoare la constituirea rezervelor de daună.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.