În perioada 12-13 septembrie 2024, Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), a participat la cea de-a 11 ediție a Conferinței Internaționale a Dunării privind Cultura - Formarea încrederii prin Cultura, desfășurată la Krems an der Donau, Austria. Evenimentul s-a concentrat pe provocările și oportunitățile culturale din regiunea Dunării, cu accent pe dezvoltarea durabilă și programele culturale pentru copii, tineri și familii. Participarea reprezentanților DRP s-a înscris în liniile strategice ale Grupului de lucru din cadrul Ariei Prioritare 2 a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), vizând schimbul de idei și bune practici în protejarea și promovarea culturii naționale, se menționează pe pagina de facebook a instituției.
Comentează