Conferința Națională a SUUMC: Medicina integrativă în centrul atenției între 6 și 11 noiembrie

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 07-11-2023

Actualizat: 07-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Teme medicale complexe din domeniile chirurgiei generale, bolilor infecţioase, neurologiei, gastroenterologiei, medicinei interne, chirurgiei toracice şi urologice, cardiologiei, psihiatriei vor fi abordate, în perioada 6 - 11 noiembrie, în cadrul celei de a XII-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

Tema ediţiei din acest an este "Medicina integrativă: ştiinţă, tehnologie şi umanitate", potrivit Agerpres.

"În cadrul acestui eveniment, tradiţia celor 192 de ani de existenţă a Spitalului Militar Central se va îmbina în mod fericit cu performanţele prezentului, prin acordarea Premiilor Medicinei Militare din România, demers prin care ne dorim să aducem o recunoaştere a contribuţiei personalităţilor româneşti în dezvoltarea domeniului în care ne desfăşurăm activitatea", precizează instituţia medicală, într-un comunicat de presă.

De asemenea, vor avea loc şi sesiuni ale rezidenţilor şi asistenţilor medicali.

Potrivit comunicatului, la conferinţă vor participa invitaţi prestigioşi din ţară şi din lumea medicală internaţională.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri