Conflictul dintre Donald Trump și europeni capătă noi valențe: Țările din nordul Europei a ajuns să țină partea Rusiei și Chinei

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 11-01-2026 17:30

Actualizat: 11-01-2026 17:34

Article thumbnail

Sursă foto: X

Mai mulţi diplomaţi nordici au respins afirmaţiile preşedintelui american, Donald Trump, potrivit cărora nave ruseşti şi chineze ar opera în apropierea Groenlandei, informează duminică Reuters, citând un articol publicat de Financial Times (FT).

Potrivit FT, care se bazează pe declaraţiile a doi diplomaţi nordici de rang înalt cu acces la informări ale serviciilor secrete ale NATO, nu există indicii privind prezenţa unor nave sau submarine ruseşti ori chineze în apele din jurul Groenlandei în ultimii ani, scrie agerpres.ro.

"Pur şi simplu nu este adevărat că chinezii şi ruşii sunt acolo. Am văzut informaţiile. Nu sunt nave, nu sunt submarine", a declarat unul dintre diplomaţi, citat de FT. Un alt diplomat nordic a afirmat că afirmaţiile potrivit cărora apele din jurul Groenlandei ar fi "pline" de nave ruseşti şi chineze sunt nefondate, menţionând că eventualele activităţi ruseşti au loc pe partea rusă a Arcticii.

Reuters precizează că nu a putut verifica independent informaţiile din articolul FT. Casa Albă şi NATO nu au răspuns solicitărilor agenţiei pentru comentarii.

Datele de urmărire a navelor contrazic acuzaţiile

Datele de monitorizare a traficului maritim furnizate de MarineTraffic şi LSEG nu indică prezenţa unor nave chineze sau ruseşti în apropierea Groenlandei, potrivit Reuters. În acest context, Danemarca a respins în mod repetat afirmaţiile lui Trump, care nu a prezentat dovezi în sprijinul acestora.

Ministrul danez de Externe, Lars Lokke Rasmussen, citat de Reuters, a declarat anterior în cursul săptămânii că "imaginea care este creată, cu nave ruseşti şi chineze chiar în fiordul Nuuk şi investiţii chineze masive, nu este corectă".

Trump insistă: "SUA trebuie să deţină Groenlanda"

Preşedintele Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite "trebuie să deţină Groenlanda" pentru a preveni o eventuală ocupare a teritoriului de către Rusia sau China. Groenlanda este un teritoriu autonom aflat în cadrul Regatului Danemarcei, cu o importanţă strategică sporită şi resurse minerale semnificative.

În urma acestor declaraţii, parlamentul Groenlandei a anunţat vineri seara că va devansa o reuniune pentru a discuta răspunsul la ceea ce a descris drept ameninţări americane privind preluarea controlului asupra insulei, relatează Reuters.

Insistenţa reînnoită a lui Trump asupra Groenlandei, venită după o intervenţie militară a SUA în Venezuela, stârneşte îngrijorare în rândul multora dintre cei aproximativ 57.000 de locuitori ai insulei, al căror obiectiv larg împărtăşit este obţinerea independenţei.

Reacţii dure din Suedia şi Europa

Premierul suedez, Ulf Kristersson, a criticat duminică "retorica ameninţătoare" a administraţiei americane la adresa Groenlandei şi Danemarcei, potrivit Reuters şi AFP. Într-un discurs susţinut la o conferinţă anuală de securitate în nordul Suediei, Kristersson a declarat că ordinea mondială bazată pe reguli este mai ameninţată decât a fost în ultimele decenii.

"Suntem foarte critici faţă de ceea ce fac şi au făcut Statele Unite în Venezuela, din perspectiva dreptului internaţional, şi probabil chiar mai critici faţă de retorica exprimată împotriva Groenlandei şi Danemarcei", a spus premierul suedez, citat de Reuters. El a adăugat că "Statele Unite ar trebui, dimpotrivă, să mulţumească Danemarcei, care a fost un aliat foarte loial de-a lungul anilor".

Potrivit AFP, Kristersson a avertizat că o eventuală "capturare" a Groenlandei de către SUA ar constitui o încălcare a dreptului internaţional şi ar putea încuraja alte state să acţioneze în mod similar, calificând această direcţie drept "periculoasă".

La rândul său, ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, a cerut Statelor Unite să "înceteze şantajul" în încercarea de a obţine controlul asupra Groenlandei.

Context istoric şi poziţia Groenlandei

Groenlanda a fost colonie daneză până în 1953 şi a obţinut statutul de autonomie în 1979. Teritoriul este bogat în resurse minerale şi a devenit o rută maritimă strategică pe fondul topirii gheţii din Arctica. Populaţia şi clasa politică locală resping ideea de a deveni parte a Statelor Unite şi subliniază că viitorul insulei trebuie decis de groenlandezi.

Din 1951, există un acord de apărare între Statele Unite, Danemarca şi Groenlanda, care oferă forţelor armate americane libertate extinsă de acţiune pe teritoriul groenlandez, cu condiţia informării prealabile a autorităţilor locale, notează AFP.

Miza reală - securitatea Arcticii

Pe fondul acestor tensiuni, Regatul Unit a anunţat că lucrează împreună cu aliaţii NATO pentru întărirea securităţii în Arctica, a declarat duminică ministrul britanic al transporturilor, Heidi Alexander, în urma unor informaţii potrivit cărora trupe britanice ar putea fi trimise în Groenlanda.

Ministrul a declarat că discuţiile privind securizarea regiunii împotriva Rusiei şi Chinei fac parte din activitatea curentă a NATO şi nu reprezintă un răspuns direct la ameninţările lui Trump, relatează PA Media/dpa.

Declaraţia vine după ce The Sunday Telegraph a relatat că ar fi analizate planuri pentru o posibilă misiune NATO în Groenlanda, care ar putea include trupe, nave şi aeronave britanice. Alexander a minimalizat informaţia, afirmând că "se citeşte probabil mai mult decât există în realitate în aceste discuţii obişnuite între aliaţi".

Oficialul britanic a subliniat că Londra împărtăşeşte evaluarea SUA potrivit căreia Arctica devine o regiune tot mai disputată, din cauza ambiţiilor Rusiei şi Chinei.

Fostul ambasador britanic la Washington, Peter Mandelson, a declarat însă că nu crede într-o intervenţie militară americană împotriva unui aliat NATO. "Nu va exista o debarcare americană în Groenlanda. Vor fi discuţii, consultări şi negocieri. Realitatea este că Arctica trebuie securizată împotriva Chinei şi Rusiei", a susţinut Mandelson, citat de PA Media/dpa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri