Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CONFLICTUL dintre SUA și Iran ajunge la cel mai înalt nivel: Hassan Rohani nu a primit viză și nu poate merge la Adunarea Generală ONU

Hassan Rouhani

Călătoria preşedintelui iranian Hassan Rohani la New York, la Adunarea Generală (AG) a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) ”ar putea să fie anulată”, din cauza lipsei vizei emise de către Statele Unite, scria miercuri agenţia oficială iraniană de presă Irna, relatează AFP potrivit news.ro.

Delegaţia iraniană, care urmează să se ducă la New York pentru a pregăti terenul venirii lui Rohani, nu a fost încă în măsură să facă această călătorie, din cauză că membrii acesteia nu au primit vize, scrie agenţia.

O mare reuniune diplomatică, AG a ONU se deschide marţi, la 24 septembrie.

Potrivit Irna, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a prevăzut să plece de la Teheran către New York vineri dimineaţa, la 20 septembrie, cu trei zile înaintea lui Rohani.

Însă, ”dacă vizele nu sunt emise în câteva ore, călătoria (celor doi) va fi probabil anulată”, adaugă agenţia.

Anularea călătoriei ar ruina definitiv eforturile întreprinse de Franţa în vederea unei întâlniri între preşedintele american Donald Trump şi Rohani în marja AG a ONU, în pofida faptului că acest tête-à-tête pare extrem de ipotetic în acest stadiu.

CITEŞTE ŞI: Simtomele care te trimit rapid la medic: Indică probleme serioase la fiere

În iulie, Statele Unite au fost criticate de ONU din cauză că i-au acordat lui Zarif o viză care-i limitează drastic deplasările la New York, unde urmează să asiste la o reuniune ONU pe tema dezvoltării durabile.

”Diplomaţii americani nu se plimbă în jurul Teheranului, nu vedem, deci, vreun motiv ca diplomaţii iranieni să  se poată deplasa liber la New York”, justifica atunci şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo în cotidianul The Washington Post (WP), acuzând-l pe omologul său că-şi foloseşte sejururile în Statele Unite pentru a ”difuza o propagandă răuvoitoare”.

Washingtonul şi Iranul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980, în timpul crizei ostaticilor reţinuţi la Ambasada Statelor Unite la Teheran.

Statele Unite, care găzduiesc sediul ONU, au - în principiu - obligaţia de a acorda viză rapid statelor care o cer, pentru a le permite liderilor acestora să asiste la reuniunile ONU.

În cadrul politicii sale a ”presiunii maxime” exercitate asupra republiciiislamice, Washingtonul a adăugat, la 31 iulie, numele lui Zarif pe lista sa neagră cu persoane care sunt vizate de sancţiuni financiare americane.

Guvernul american anunţa atunci că vrea să împiedice şi voiajele în străinătate ale lui Zarif, însă nu să-l împiedice să participe la activităţile ONU la New York.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.