Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Congresul Agenţiilor de Presă organizat la Baku, cu peste 100 de organisme media prezente

Siguranţa jurnaliştilor, libertatea presei, respectarea drepturilor şi valorilor universale, dar şi respectatrea demnităţii umane, a statului de drept şi a dreptului la justiţie imparţială au fost principalele semnale date de declaraţia finală a celui de-al cincilea Congres Mondial al Agenţiilor de Presă desfăşurat săptămâna trecută la Baku, în Azerbaijan.

Evenimentul cu tema 'Noi provocări pentru agenţiile de ştiri', la care au participat reprezentanţii a peste 100 de agenţii de presă din lume, printre care şi Agerpres, a pus în discuţie siguranţa din ce în ce mai problematică a jurnaliştilor în zonele de conflict, noile tehnologii şi reţelele sociale care au devenit esenţiale pentru transmiterea ştirilor în timp real, inovaţia în domeniul jurnalismului, dar şi liberul acces la informaţie.

'Tema de anul acesta a reprezentat un semnal privind incertitudinile evoluţiilor ulterioare ale presei internaţionale, într-un mediu digital într-o continuă transformare. Una dintre concluzii a fost că nu există o soluţie generală de dezvoltare durabilă pentru tot ceea ce înseamnă mass-media, diversificarea abordărilor fiind în continuare cheia evoluţiei. Organizarea Congresului în Azerbaijan, de către AzerTac, poate fi interpretată ca o semnalare a necesităţii identificării unor soluţii bazate pe dialog în tot ceea ce priveşte teme importante pentru democraţie, precum libertatea presei şi dreptul la opinie. Cred în continuare că abordările inclusive, nu exclusive, au şansele cele mai mari de reuşită', a afirmat directorul general al Agerpres, Alexandru Giboi.

Citeşte şi: Siria, Alep. Estul oraşului asediat a rămas fără niciun spital funcţional

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a afirmat într-un mesaj transmis participanţilor la congres că instituţiile de presă tradiţionale, precum agenţiile de presă, sunt esenţiale pentru democraţie pentru că 'difuzează informaţii de calitate'.

'Libertatea de expresie şi presa sunt esenţiale pentru foaia de parcurs a omenirii şi planetei. Agenţiile de presă au un rol extrem de important în a transmite informaţii de calitate, la momentul potrivit. Acest lucru este şi un mijloc şi un obiectiv al schimbării pozitive', a afirmat secretarul general al ONU.

El a mai adăugat că cel puţin 825 de jurnalişti au fost ucişi în ultimii zece ani în timp ce îşi exercitau profesia. 'Este important ca ei să fie protejaţi şi profesia lor să fie respectată', a mai spus Ban.

Citeşte şi: Rusia inspectează din aer teritoriul Turciei

Tot în cadrul congresului, directorul general al agenţiei bulgare BTA, Maxim Mincev, a preluat funcţia de secretar general al Consiliului Mondial al Agenţiilor de Presă, iar agenţia naţională de presă a Azerbaidjanului, AzerTac, a preluat preşedinţia congresului.

Evenimentul are loc o dată la fiecare trei ani. Primul Congres Mondial al Agenţiilor de Presă a avut loc la Moscova, în 2004. În 2007 el a fost organizat la Estepona, în Spania, în 2010 la Buenos Aires, Argentina, iar în 2013 la Riad, în Arabia Saudit[. Următorul congres va avea loc în 2019 la Sofia, în Bulgaria.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.