Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Congresul Statelor Unite înfiinţează o comisie de anchetă asupra războiului din Afganistan

republicworld.com
talibani afgani afganistan afgane

Congresul Statelor Unite a aprobat miercuri un uriaş buget al apărării de 778 de miliarde de dolari care include crearea unei comisii independente de anchetă a greşelilor comise în cursul celor 20 de ani de război din Afganistan, notează AFP.

Bugetul, care săptămâna trecută a primit sprijinul unei largi majorităţi în Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a fost adoptat în Senat cu 89 la 10, cu sprijinul unor republicani, potrivit Agerpres.ro.

Preşedintele Joe Biden, care a ordonat la sfârşitul lui august retragerea tuturor forţelor străine din Afganistan, ceea ce a dus la instalarea talibanilor la putere, urmează să parafeze Legea finanţării apărării pentru ca aceasta să intre în vigoare.

Citește și: Senatul Statelor Unite a aprobat un buget de 770 de miliarde de dolari destinat Pentagonului

Textul dispune crearea unei comisii de anchetă formată din 16 membri, aleşi de cele două partide, care va trebui să prezinte la cel mult un an de la înfiinţare un raport iniţial privind "deciziile strategice, diplomatice şi operaţionale" din cei 20 de ani de război în Afganistan şi să tragă concluzii.

Comisia va examina diferitele faze ale războiului: zecile de mii de soldaţi trimişi ca întăriri în 2009 de Barack Obama, care i-a rechemat ulterior pe cei mai mulţi dintre ei, acordul pe care succesorul său Donald Trump l-a încheiat cu talibanii fixând data-limită mai 2021 pentru o retragere a forţelor americane din ţară, dar şi decizia lui George W. Bush de a declanşa acest război după atentatele de la 11 septembrie 2001.

Bugetul de apărare pentru 2022 reafirmă sprijinul Congresului pentru Taiwan pe fondul tensiunilor cu China care consideră insula parte a teritoriului său şi ameninţă că o va reintegra prin forţă.

Textul precizează că "politica Statelor Unite este de a menţine capacitatea de a rezista unui fapt împlinit" al Chinei, în cazul în care Beijingul invadează Taiwan.

Bugetul a crescut cu 28 de miliarde de dolari faţă de 2021, mai mult decât a cerut administraţia Biden.

Acesta prevede o reformă a justiţiei militare în ceea ce priveşte urmărirea penală în caz de agresiune sexuală şi, în special, judecarea acestor infracţiuni în curtea marţială de către o autoritate independentă. Însă textul nu merge atât de departe pe cât şi-au dorit congresmenii progresişti, pentru că nu retrage ierarhiei militare decizia de a urmări penal autorii violenţelor sexuale, o schimbare primită favorabil în iunie de secretarul Apărării Lloyd Austin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.