Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consilier al premierul îl contrazice public pe ministrul Finanțelor: Și-a dat doar cu părerea

Ionel Blanculescu
„Este o declarație sub formă de interpretare a unei astfel de probleme. Și un leu dacă nu intră la bugetul de stat este o problemă. Valoarea accizei la nivel nominal care va fi încasată în jur de 5-600 de milioane de euro e infimă raportat la anvelopa salarială și de pensii. Nu aș putea spune că este vorba de o minciună, ci despre o interpretare fiscal-bugetară pe care orice ministru de finanțe ar face-o. Cred că este o declarație scoasă din context. Salariile și pensiile nu sunt influențate de încasarea sau neîncasarea accizei. Eu cred că la momentul respectiv se gândea la bugetul consolidat și într-adevăr dacă raportăm bugetul la orice element de consum, fie salarii sau pensii, sunt costuri foarte mari”, a declarat Ionel Blănculescu în cadrul unei intervenții telefonice la B1 TV. Citeste si: Ministru: Pensiile și salariile, în pericol fără taxa pe benzină „Nu cred că sunt probleme deosebite și cred că extrapolăm prea mult această problemă. Eu cred, pentru a evita orice tip de interpretări, să acceptăm că este o interpretare a ministrului. Neîncasarea accizei pe carburanți în totalitate nu ar putea să conducă la neplata salariilor și pensiilor în România”, a mai precizat Blănculescu. Acesta a mai precizat că Ioana Petrescu trebuie să-și asume eroarea făcută, însă nu este cazul unei demisii de la conducerea ministerului. „Eu cred că ministrul Finanțelor trebuie să-și asume această declarație greșită, nefericită și regretabilă, iar noi să oprim această avalanșă de exagerări. Nu e vorba de demisie, e vorba de o greșeală făcută de un ministru aflat la începutul mandatului”, a încheiat Blănculescu. Ministru Finanțelor, Ioana Petrescu, a declarat că neintroducerea accizei suplimentare la combustibil de 7 eurocenți creează pericolul ca pensiile și salariile să nu poată fi plătite de către stat. Întrebată dacă există pericolul ca salariile și pensiile să nu poată fi plătite dacă acciza nu va fi implementată de la 1 aprilie, Petrescu a răspuns: "Da. Sunt 2 miliarde. Gândiți-vă. Evident că există un pericol foarte mare pentru că o mare parte din cheltuielile pe care le avem la buget sunt de genul celor descrise de dvs, vrând nevrând trebuie acoperite".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.