Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consilierii au dezvăluit planul: Donald Trump și-ar putea lansa candidatura la președinția SUA în perioada următoare

bloomberg.com
Donald Trump

Fostul președinte american Donald Trump ia în calcul să-și lanseze a treia candidatură la președinția Statelor Unite în această lună și accelerează dialogul cu apropiații săi pentru a creiona posibile scenarii astfel încât să profite din victoria probabilă a republicanilor la alegerile de marți, spun trei dintre consilierii săi, potrivit Reuters, anunță b1tv.ro.

„Trump va candida în 2024”, a declarat un consilier de rang înalt. „Cred că vrea să candideze, și să anunțe înainte de Ziua Recunoștinței i-ar da un mare avantaj față de oponenții săi, iar el înțelege acest lucru”, a adăugat consilierul.

Un anunț în următoarele săptămâni i-ar putea da un avantaj și în cursa internă pentru nominalizarea candidatului de la Partidul Republican, au explicat consilierii, care spun că, totuși, este posibil ca fostul președinte să își amâne decizia sau să se răzgândească.

O sursă familiară cu planurile lui Donald Trump susține că al 45-lea președinte din istoria Statelor Unite intenționează să își anunțe candidatura la puțin timp după alegerile de marți și că ar fi evaluat diverse nume pentru a alcătui o echipă. Sursa respectivă ar fi fost și ea abordată.

Sondajele de opinie văd probabilă o majoritate republicană în Camera Reprezentanților SUA după alegerile de marți și spun că Grand Old Party, așa cum este poreclită formațiunea dreptei americane, are șanse să preia controlul și în Senat, ceea ce le-ar oferi puterea de a bloca agenda legislativă a președintelui Joe Biden în următorii doi ani.

Speranțele electorale ale democraților au fost afectate de preocupările alegătorilor și de inflația ridicată, iar rata de aprobare publică a lui Joe Biden este la sub 50% de peste un an, fiind chiar la 40% într-un sondaj realizat recent de Reuters/Ipsos.

Ziua Recunoștinței are loc pe 24 noiembrie, astfel că Donald Trump are la dispoziție o fereastră de două săptămâni după alegeri pentru a face anunțul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.