Consilierii judeţeni vor dona o parte din indemnizaţii familiilor din localitatea Comandău rămase fără case în urma incendiului izbucnit duminica trecută.
Apelul pentru ajutorarea persoanelor sinistrate a fost făcut, joi, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean, de preşedintele Tamas Sandor, la propunerea fracţiunii UDMR, care a amintit că în urma incendiului 19 persoane au rămas fără locuinţe.
"Ceea ce s-a întâmplat la Comandău este o catastrofă, pentru că este vorba despre o jumătate de stradă care a ars. S-au distrus în totalitate cinci case şi încă trei în proporţie de 70%. 19 oameni, printre care şi trei copii minori, au rămas fără acoperiş. În primele zile s-a rezolvat cazarea acestor persoane, s-au primit donaţii, însă noi vrem să reconstruim aceste case" , a declarat Tamas Sandor.
Acesta a menţionat că atât el, cât şi cei doi vicepreşedinţi şi consilierii UDMR vor dona câte 1.000 de lei pentru familiile sinistrate, respectiv câte 500 de lei timp de două luni, iar ulterior a scris pe pagina sa de Facebook că şi reprezentanţii celorlalte formaţiuni politice s-au raliat acestui demers.
" Conducerea Consiliului Judeţean Covasna şi toţi consilierii judeţeni vor face donaţii în bani pentru familiile din Comandău ale căror case au fost mistuite de flăcările unui incendiu nemilos, duminică, 23 ianuarie. Suma totală se ridică la 32.000 de lei. Persoanele care doresc să se alăture demersului de strângere de fonduri pentru reconstrucţia celor opt case din Comandău, afectate de incendiu, o pot face folosind următorul număr de cont: IBAN: RO60 BRDE 150S V403 4753 1500, Serviciul de Ajutor Maltez în Romania Filiala Sf. Gheorghe, Banca: BRD. Trebuie menţionată: "Donaţie - Comandău", se arată în postare.
Potrivit Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de UrgenţăCovasna, incendiul a fi fost provocat de un scurtcircuit la instalaţia electrică dintr-o bucătărie, iar flăcările s-au propagat apoi la locuinţele învecinate, care erau lipite unele de altele.
Consilierii judeţeni din Covasna donează o parte din indemnizaţii familiilor din Comandău rămase fără case
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

17
N-a mai fost nimeni altul ca Isus…
17

333
Incendiu cu degajări mari de fum, pe un bulevard din Capitală. O persoană a fost evacuată
333

1.516
Polițist din Călărași, sindicalist Europol, "complice" la ultraj: Schema prin care agentul a ajuns "paznic la oi / IGPR se delimitează de angajatul său
1.516

2.185
Tudorel Toader relatează misiunea contra-cronometru din Malaysia: cum au fost salvați trei români care riscau să fie executați
2.185

24
Anunț important pentru șoferi: lucrările pe Valea Oltului se întrerup de miercuri și se reiau după sărbătorile pascale
24

5.784
SURSE Alertă în România, după atentatul de la Istanbul! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes
5.784

3.415
De ziua IGI, Cătălin Predoiu revine cu un mesaj ferm pentru toți angajații MAI: Cine nu se adaptează la noua realitate, va avea probleme mari de tot în a-și îndeplini misiunile!
3.415

47
România riscă să plătească până la 680 de milioane de euro în dosarul Pfizer. FACIAS solicită intervenția Curții de Conturi
47

72
Copil de 13 ani, prins la volan. În fuga de polițiști, s-a oprit cu maşina într-un gard
72

41
Poliţiştii din Constanţa cercetează cazul unui bărbat găsit mort în Dunăre
41

7.018
BREAKING Starea lui Mircea Lucescu s-a agravat, nu a răspuns la tratamentul administrat. Medicii confirmă complicații grave
7.018

82
Incendiu puternic în Brebu Megieşesc. Pompierii din Prahova intervin
82

54
'Ţinutul Zimbrului' din Neamț concurează pentru Destinaţia Anului 2026
54
















Comentează