Consilierul Adrian Vasilescu a scăpat porumbelul: Șeful BNR e legea!

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 07-10-2022

Actualizat: 07-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: cotidianul.ro

Consultantul de strategie de la Banca Naţională, Adrian Vasilescu, a declarat că asistăm la o perioadă fără precedent în care s-au suprapus mai multe crize, între care cele mai importante sunt: criza energetică şi cea a preţurilor.

El a spus că Banca Centrală se situează într-un punct de echilibru în această situaţie, alegându-şi foarte bine atribuţiile, conform legii. Adrian Vasilescu a precizat că BNR precum orice bancă centrală din lume, nu are şefi şi că singurul şef al unei bănci centrale la această oră este legea, scrie Rador.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri