Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu a intervenit:' Pe lângă TVA, există un set întreg de măsuri pentru reducerea risipei'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 20-06-2025 19:25

Actualizat: 21-06-2025 11:13

Article thumbnail

Sursă foto: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Consilier onorific al președintelui Nicușor Dan pentru relația cu mediul de afaceri a declarat că se discută despre un pachet de măsuri fiscale care vizează nivelul cotelor diferențiate de TVA, nu creșterea globală a taxei. De asemenea, anunță că impozitele se vor majora anul viitor.

Dragoș Anastasiu este convins că luni dimineață se va prezenta pachetul de măsuri fiscale.

„Au lucrat împreună și a fost o atmosferă de responsabilitate, chiar dacă au fost viziuni diferite. Fiecare are interese proprii, dar prin negocieri se ating obiectie comune. Sunt convins că vom avea patru partide și vom avea un acord”, a afirmat Anastasiu, la Digi 24.

El explică faptul că în acest moment toți fac un efort pentru a propune măsuri pentru ca România să nu fie retrogradată de agențiile de rating la categoria „junk”.

„Este foarte bine că avem guvern, un premier cu credibilitate, cunoscut pentru fermitatea sa. Este un punct mare pentru România, dar nu este suficient, trebuie să venim și cu un program credibil pentru cei din afară care ne finanțează”, a precizat consilierul președintelui.

Cum se pot obține bani ușor

Consilierul lui Nicușor Dan spune că cea mai rapidă metodă pentru a se obține bani este creșterea taxelor. Totuși, creșterea TVA este luată în calcul doar pentru produsele la care cota era mai mică decât cea standard, de 19%.

„Acum vorbim despre cotele de TVA și va trebui să așteptăm rezultatele și să vedem dacă prin octombrie vor fi suficiente (…) Pe lângă TVA, există un set întreg de măsuri pe reducerea risipei, abuzurilor și inechităților care vor fi pe placul poporului român”, a spus Anastasiu.

Atanasiu a vorbit și despre negocierile purtate pentru funcția de premier.

„E clar că Ilie Bolojan a fost cel care a dus anumite idei de la partide pe care le-a discutat cu președintele, care a avut și el niște lucruri de spus. A fost un proces normal de aliniere a opiniilor (…) Sunt amândoi extrem de responsabili și știu foarte bine că succesul este un parteneriat beton între președinte și premier. Am certitudinea că va fi bine între cei doi. Procesul de aliniere a fost necesar ca să aibă aceeași viziune. Sunt convins că atmosfera dintre palate va fi una de colaborare și înțelegere.”

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri