Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Concurenţei a acceptat angajamentele asumate de Hidroelectrica

consiliul concurentei

Consiliul Concurenţei a acceptat angajamentele asumate de Hidroelectrica SA pentru a elimina îngrijorările de natură concurenţială identificate în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa producţiei şi comercializării energiei electrice, informează autoritatea de concurenţă printr-un comunicat.

Angajamentele vizează modul în care Hidroelectrica va comercializa energia produsă pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) şi pe Piaţa de Echilibrare (PE), potrivit agerpres.ro.

Citește și: Scandal între Diana Șoșoacă și Grigore Cartianu, în direct la TV: Șoșoacă a plecat din emisiune/VIDEO

Astfel, compania se angajează să ofere la vânzare pe PZU o cantitate de energie electrică la un preţ maxim determinat pe baza preţului prevăzut în cadrul contractelor la termen.

În acelaşi timp, Hidroelectrica se angajează să separe, în cadrul companiei, activitatea de ofertare pe PE de cea de ofertare pe PZU.

"Implementarea acestui set de măsuri va conduce la beneficii directe şi imediate pentru toţi participanţii pe pieţele de energie electrică, fiind de natură a conduce la creşterea cantităţilor tranzacţionate, de către companie, pe pieţele spot şi la diminuarea cantităţilor de energie reprezentând dezechilibrele generate în Sistemul Energetic Naţional (SEN), care pot afecta negativ consumatorii, prin creşterea preţului energiei electrice", se menţionează în comunicat.

Perioada de monitorizare a implementării angajamentelor de către Hidroelectrica este de 3 ani.

Anterior acceptării de către Consiliul Concurenţei, angajamentele propuse de Hidroelectrica au fost supuse consultării publice, precum şi consultării de specialitate a Autorităţii Naţionale în Domeniul Energiei (ANRE).

Investigaţia Consiliului Concurenţei, declanşată în septembrie 2018, a vizat un potenţial abuz de poziţie dominantă pe piaţa producerii şi comercializării energiei electrice, manifestat printr-un comportament de ofertare prin care a limitat cantitatea de energie comercializată pe unele segmente de piaţă (în principal, pe PZU), în scopul realizării unor vânzări la preţuri semnificativ mai ridicate pe PE.

PZU este o componentă a pieţei angro de energie electrică, respectiv principala piaţă spot de energie electrică din România, şi reprezintă cadrul organizat în care au loc tranzacţii cu energie electrică pentru fiecare interval orar al zilei următoare (care este şi ziua de livrare). Preţul de închidere al PZU este folosit în mod curent drept preţ de referinţă în domeniul energiei electrice.

PE este, de asemenea, una dintre componentele pieţei angro de energie electrică, organizată de Operatorul de Transport şi Sistem (OTS), care are rolul de a echilibra balanţa producţie-consum în timp real, în scopul menţinerii siguranţei şi stabilităţii în funcţionare a SEN.

PE satisface, în principal, nevoia participanţilor la piaţă de a-şi ajusta cantitatea de energie contractată în funcţie de cerere şi are o puternică componentă tehnică. Pe PE, OTS cumpără şi/ sau vinde energie electrică de la/ către participanţii la piaţă deţinători de unităţi şi/ sau consumuri dispecerizabile.

Pe PE, care este o piaţă penalizatoare, preţul este în general mai mare faţă de preţul de închidere al pieţei înregistrat pe PZU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.