Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea ZG Timber Sebes de către Kronospan Holdings South Limited

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 06-06-2025 12:36

Actualizat: 06-06-2025 15:36

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Kronospan Holdings South Limited intenţionează să preia ZG Timber Sebes SRL, conform unui comunicat de presă.

Potrivit instituţiei, ZG Timber Sebes S.R.L. dispune de capacităţi de producţie de cherestea şi peleţi, localizate în Sebeş, judeţul Alba, potrivit Agerpres.

Kronospan Holdings South Limited este activă în producţia şi distribuţia plăcilor aglomerate din lemn (PAL, MDF, OSB) şi a plăcilor melaminate.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Instituţia menţionează că decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri