Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Concurenței a supus dezbaterii publice tranzacția prin care OMV Petrom vrea să preia ART Petrol

consiliul concurentei

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de OMV Petrom Marketing în vederea înlăturării îngrijorărilor concurenţiale identificate în contextul preluării a opt staţii de distribuţie carburanţi de la compania ART Petrol, potrivit news.ro.

Cele opt staţii de distribuie sunt localizate în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu şi Argeş.

”Angajamentele propuse de OMV Petrom Marketing, pentru a elimina îngrijorările Consiliului Concurenţei cu privire la reducerea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor, constau în vânzarea a patru staţii de distribuţie carburanţi, împreună cu activele care contribuie la funcţionarea curentă a acestora: în prezent, trei sunt operate de către Art Petrol (SDC Slobozia, SDC Potlogi, SDC Vasile Lascăr din Bucureşti) şi una de OMV Petrom Marketing, în oraşul Alexandria (SDC Petrom 2 Alexandria)”, arată autoritatea de concurenţă într-un comunicat.

De asemenea, OMV Petrom Marketing s-a angajat ca, pentru o perioadă de zece ani, să nu preia controlul asupra activităţii vreunei staţii de distribuţie de carburanţi supusă vânzării.

Citește și: Liviu Dragnea, prima postare pe Facebook, după încarcerare: România, de dragul tău am sacrificat tot

”În urma analizei efectelor acestei tranzacţii, autoritatea de concurentă a constatat că operaţiunea poate conduce la consolidarea unei poziţii dominante pe piaţa comercializării cu amănuntul de carburanţi, în patru dintre cele opt pieţe locale analizate, respectiv: Bucureşti, Slobozia (judeţ Ialomiţa), Potlogi (judeţ Dâmboviţa), Alexandria (judeţ Teleorman)”, mai informează autoritatea de concurenţă.

Conţinutul angajamentelor formulate de OMV Petrom Marketing sunt publicate pe pagina de internet a autorităţii de concurenţă.

După analiza observaţiilor primite, Consiliul Concurenţei poate solicita părţilor modificarea propunerilor şi poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor. Autoritatea de concurenţă va verifica îndeplinirea angajamentelor de către OMV Petrom Marketing.

Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de către OMV Petrom Marketing până la data de 6 decembrie 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.