Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Concurenței ANUNȚĂ comercianții de carburanți că POT CREȘTE prețurile chiar dacă au fost plafonate

carburanti

Măsura privind plafonarea preţurilor la carburanţii auto ar trebui să se aplice doar comercializării acestora în staţiile de distribuţie, în funcţie de preţurile finale la pompă existente în fiecare staţie, consideră reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi ai Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, conform Agerpres.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Nelu Tătaru a DEMIS-O OFICIAL pe Adriana Nica din funcția de manager al Spitalului Universitar

Cele două instituţii au primit o serie de întrebări de la operatorii de pe piaţa carburanţilor auto cu privire la palierul de activitate la care se referă prevederile art. 8 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 4/2020, ce vizează plafonarea preţurilor carburanţilor auto pe perioada stării de urgenţă, cât şi la modificările de preţ ce sunt permise în această perioadă.

"Din punctul nostru de vedere, măsura plafonării preţurilor carburanţilor auto ar trebui să se aplice doar comercializării cu amănuntul a acestora, în staţiile de distribuţie a carburanţilor, şi având în vedere preţurile finale la pompă, existente la fiecare staţie de distribuţie în parte, la data intrării în vigoare a Ordonanţei militare nr. 4/2020. Aplicarea plafonării de preţ pe alte paliere ale lanţului producţie-distribuţie poate fi problematică, având în vedere că, pe celelalte paliere de activitate, tranzacţiile se realizează în baza unor relaţii contractuale caracterizate de o multitudine de condiţii comerciale specifice (cantităţi, termene de plată, modalităţi de garantare, transport etc.), ceea ce înseamnă că preţul tranzacţiilor este determinat de particularităţile acestora", explică reprezentanţii citaţi, într-o postare pe site-ul Consiliului Concurenţei.

În ceea ce priveşte modificările de preţ permise, aceştia consideră că unii participanţi pe piaţa carburanţilor auto din România ar putea interpreta art. 8 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 4/2020 în sensul în care, în perioada stării de urgenţă, sunt permise doar reduceri ale preţurilor carburanţilor auto, nu şi creşteri ale acestora, chiar dacă este respectat plafonul de preţ constituit la data emiterii ordonanţei.

"Faţă de această posibilă interpretare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa militară nr 4/2020, din punct de vedere concurenţial, considerăm că este important să existe posibilitatea ca operatorii să modifice preţurile carburanţilor auto în ambele sensuri, atât timp cât nivelul de preţ respectă plafonul stabilit prin ordonanţă la fiecare staţie de distribuţie. În opinia noastră, ambele aspecte menţionate mai sus ar permite buna funcţionare a pieţei carburanţilor auto din România şi ar asigura, în relaţia cu clientul final, practicarea unor preţuri în concordanţă cu evoluţiile pe care le generează situaţia curentă de pe pieţele internaţionale ale petrolului şi produselor petroliere", se precizează în postarea semnată de preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, şi de secretarul de stat în MEEMA, Niculae Havrileţ.

Conform art 8 din Ordonanţa militară 4/2020, "în perioada stării de urgenţă preţurile la energie electrică şi termică, gaze naturale, alimentare cu apă, salubritate şi carburanţi nu pot fi majorate peste nivelul practicat la data emiterii ordonanţei militare, acestea putând fi doar diminuate în funcţie de cerere şi ofertă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.