Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Concurenței vine cu o recomandare care ar putea bloca total modernizarea infrastructurii din România

consiliul concurentei

Consiliul Concurenței recomandă autorităților locale să împărtă pe loturi contractele pentru lucrările de modernizare și reparații drumuri, astfel încât să permită participarea la procedură a unui număr cât mai mare de firme. De asemenea, Consiliul Concurenței recomandă ca prin documentaţia de atribuire să fie stabilit un număr maxim de loturi ce poate fi atribuit unui singur ofertant, pentru a împiedica atribuirea tuturor loturilor către un singur operator economic. Aceste noi recomandări ale autorității de concurență au rezultat în urma dezbaterii publice a Raportului privind piața lucrărilor de modernizare, întreținere și reparații de drumuri și străzi din municipiile reședință de județ din România.

„Procedurile de achiziţie publică având ca obiect atribuirea unor contracte complexe, atât din punct de vedere al valorii, cât și al executării, sunt susceptibile a reduce concurenţa, fie prin imposibilitatea unor operatori mici de a participa, fie prin crearea unui avantaj câştigătorului la procedurile viitoare”, aratră Consiliul Concurenței.

Astfel, instituția consideră că, prin împărțirea pe loturi a contractelor, IMM-urile ar fi încurajate să se implice în contracte de achiziție publică și că în acest fel se va stimula concurența, lotizarea ducând la potențiale îmbunătățiri ale ofertelor și la o plajă de ofertanți mai diversificată pentru autoritatea contractantă. Anterior, Consiliul Concurenței a mai recomandat autorităților locale ca durata contractelor pentru executarea lucrărilor de modernizare, reparații și întreținere drumuri și străzi să fie limitată la maxim cinci ani și doar în cazuri excepționale să poată fi prelungită, ceea ce ar permite și altor jucători să intre pe această piață. În cadrul analizei, Consiliul Concurenței a identificat contracte a căror durată este foarte mare: 10 ani (municipiul Târgu Jiu), 12 ani (municipiul Zalău), 20 ani (municipiul Piatra-Neamț), 30 ani (municipiul Constanța) sau chiar cu perioadă nespecificată (municipiul Iași). Totodată, autoritatea de concurență a constatat că, la nivelul unităților administrativ teritoriale (UAT-uri), nu există o uniformitate în aplicarea cadrului legal în privința modalității de atribuire a lucrărilor de modernizare, reparații și întreținere drumuri și străzi.

Deși operatorii specializați se pot deplasa oriunde în țară pentru a executa lucrări de modernizare, reparații și întreținere drumuri și străzi, analiza a arătat că aceștia preferă contracte în localitățile - regiunile de reședință unde au, de cele mai multe ori, surse proprii de materii prime, utilaje și unde cunosc particularitățile legate de forța de muncă. Din analiza datelor rezultă faptul că valoarea totală a contractelor adjudecate pe piața lucrărilor de modernizare, întreținere și reparații drumuri și străzi din municipiile reședință de județ din România, din 2016 și până în prima parte a anului 2019, a fost de 2,27 miliarde lei, remarcându-se Regiunea Nord-Vest cu o valoarea totală a contractelor de 549,18 milioane lei, reprezentând 24,18% din valoarea totală a contractelor adjudecate la nivel național. La polul opus se află Regiunea Sud, cu o valoare totală a contractelor adjudecate de 116,3 milioane lei (5,12%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.