Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni miercuri pentru a discuta despre criza umanitară din Venezuela

facebook.com
Venezuela

Consiliul de Securitate al ONU se va întruni miercuri, la cererea Washingtonului, pentru a discuta despre criza umanitară din Venezuela, au indicat vineri diplomaţi, citaţi de AFP, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Solicitare urgentă a președintelui Klaus Iohannis! Ordin la nivel național

SUA au cerut această reuniune joi, în contextul unor preocupări crescânde privind impactul pe care impasul politic din Venezuela îl are asupra familiilor şi copiilor.

Reuniunea, care va avea loc în cursul unei sesiuni deschise, este prevăzută pentru ora locală 11,00 (15,00 GMT).

Citește și: Ieșire fulgerătoare a lui Augustin Lazăr! Reacție în forță, după interviul difuzat de Antena 3

Un raport intern al ONU, consultat de AFP săptămâna trecută, arată că şapte milioane de persoane - aproape un sfert din populaţia Venezuelei - au nevoie de ajutor umanitar şi duc lipsă de hrană şi îngrijiri medicale.

Citește și: Liviu Dragnea a dat cărțile pe față! Cine e cel mai bun ministru din Guvern

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a dat vina pe sancţiunile americane pentru problemele economice ale ţării sale, dar liderul opoziţiei, Juan Guaido, care s-a proclamat preşedinte interimar, estimează că responsabile sunt proasta gestionare de către guvern şi corupţia din cadrul său.

Juan Guaido este recunoscut ca preşedinte interimar de către circa cincizeci de ţări, în primul rând aflându-se SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.