Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul de Securitate al ONU - SUA vor să obţină prelungirea embargoului asupra armelor pentru Iran

consiliul de securitate ONU

Statele Unite ale Americii au introdus un proiect de rezoluţie în Consiliul de Securitate al ONU pentru prelungirea embargoului asupra armelor pentru Iran, ce urmează să expire în scurt timp, transmite dpa potrivit Agerpres.

Proiectul la care dpa a avut acces ar stipula extinderea embargoului pe termen nedefinit. Washingtonul susţine că Iranul va deveni un "dealer necinstit de arme" în cazul ridicării restricţiilor.

Rusia şi China, care deţin drept de veto în Consiliul de Securitate, şi-au manifestat opoziţia faţă de iniţiativa SUA. Potrivit unor diplomaţi, aceasta nu va avea succes.

După convocarea votului, membrii Consiliului au la dispoziţie 24 de ore pentru a-şi trimite răspunsul, în conformitate cu prevederile activităţii de la distanţă.

Dacă rezoluţia este respinsă, Washingtonul a ameninţat cu declanşarea mecanismului de "snapback" din acordul nuclear de la Viena încheiat în 2015 între principalele puteri şi Iran, mecanism care le permite participanţilor să invoce nerespectarea clauzelor de către o altă parte semnatară pentru reintroducerea tuturor sancţiunilor.

Acordul din 2015, menit să împiedice Iranul să dezvolte arme nucleare în schimbul ridicării sancţiunilor economice, este deja în pericol, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea SUA din el şi a reinstituit sancţiuni. Declanşarea mecanismului sus-amintit poate însemna "decesul" acordului, notează dpa.

Criticii iniţiativei SUA afirmă că Washingtonul nu are dreptul să activeze acest mecanism tocmai pentru s-a retras.

Teheranul, la rândul său, a început să renunţe la unele angajamente cheie ale acordului încheiat cu Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi SUA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.