Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Europei cere Croaţiei să ia măsuri imediate împotriva relelor tratamente aplicate migranţilor

Operation World
Croatia

Consiliul Europei a cerut vineri Croaţiei să ia măsuri imediate împotriva relelor tratamente la care sunt supuşi migranţi la frontiera cu Bosnia-Herţegovina, informează AFP, potrivit Agerpres.

Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei 'cere autorităţilor croate să ia imediat măsuri energice pentru a împiedica relele tratamente ale poliţiştilor împotriva migranţilor'.

În raportul publicat vineri, i se mai cere Zagrebului 'să vegheze ca prezumtivele cazuri de rele tratamente să facă obiectul unor anchete efective'.

Citește și: Ex-demnitarul Costoiu RUPE TĂCEREA la ICCJ - A indicat-o pe Ecaterina Andronescu drept...

Documentul a fost redactat în urma unei vizite în august 2020 a CPT 'mai ales de-a lungul zonei de frontieră cu Bosnia-Herţegovina'.

El critică faptul că, 'pentru prima dată de când CPT a început să întreprindă vizite în Croaţia în 1998, au existat în mod evident dificultăţi de cooperare', cu informaţii incomplete şi probleme de acces la documentele vizate.

În plus faţă de vizitele în comisariate croate şi într-un centru de primire a migranţilor, membrii comitetului au realizat interviuri şi de cealaltă parte a frontierei, în Bosnia-Herţegovina.

Delegaţia, care a fost însoţită de medici legişti, 'a primit numeroase informaţii credibile şi concordante despre rele tratamente fizice aplicate migranţilor de către poliţiştii croaţi': 'palme, lovituri cu piciorul, cu bastoane sau lovituri violente cu alte obiecte contondente (spre exemplu, crose sau ţevi de arme de foc, bastoane sau crengi)', detaliază raportul.

Au fost relatate şi 'alte forme de rele tratamente grave' aplicate de poliţişti croaţi: 'unii migranţi au fost constrânşi să meargă cu picioarele goale prin pădure până la frontieră şi aruncaţi în râul Korana ce desparte Croaţia de Bosnia, în timp ce mâinile le erau încă legate cu cătuşe din plastic'.

'Alţii au mai afirmat că au fost trimişi înapoi în Bosnia în lenjerie intimă şi, în anumite cazuri, complet dezbrăcaţi', adaugă raportul, care arată că nu există 'niciun mecanism eficace' pentru identificarea autorilor acestor presupuse rele tratamente.

Deşi Consiliul Europei recunoaşte 'marile dificultăţi cu care se confruntă autorităţile croate pentru a face faţă' afluxului de migranţi, el cere Zagrebului 'să-şi respecte obligaţiile în materie de drepturi ale omului' şi să se angajeze să pună capăt relelor tratamente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.