Rusia ar trebui să-şi relaxeze legislaţia privind manifestaţiile, a transmis vineri Consiliul Europei, îngrijorat să constate că autorităţile ruse autorizează din ce în ce mai puţine acţiuni contestatare şi fac tot mai multe arestări în rândul celor care participă la ele, informează AFP, conform agerpres.ro.
'Legislaţia rusă asupra libertăţii de reuniune a fost considerabil înăsprită în decursul ultimilor ani' şi prin urmare ar trebui să facă 'obiectul unei revizuiri aprofundate', notează Comisarul pentru Drepturile Omului al organizaţiei paneuropene, Nils Muzinieks, într-un raport publicat vineri.
Autorităţile ruse 'au respins foarte multe cereri ce vizau organizarea de adunări publice. În decurs de un an, numeroase persoane care au participat la manifestaţii au fost arestate, chiar şi în absenţa comportamentelor ilicite, iar intoleranţa creşte la adresa iniţiativelor 'neautorizate' ce reunesc puţini participanţi şi a manifestaţiilor fixe, cu o singură persoană', a detaliat Muiznieks.
După o înăsprire a legii în iulie 2014, cei care se fac vinovaţi de încălcarea dispoziţiilor privind reuniunile publice sunt pasibili în Rusia de pedepse mergând până la cinci ani de închisoare şi 15.000 de euro amendă, subliniază raportul.
De asemenea, autorităţile locale, învestite prin lege de către putere să impună locul manifestaţiilor, aleg adesea locuri 'la periferia oraşelor', ceea ce reduce puternic vizibilitatea reuniunilor protestatare, adaugă Muiznieks.
Organizatorii manifestaţiilor ar trebui în principiu să fie obligaţi doar să notifice în avans autorităţile locale, însă 'această obligaţie devine, pentru numeroşi detractori ai politicilor de guvernământ, o obligaţie de facto de a solicita autorizaţia pentru desfăşurarea de manifestaţii publice', subliniază apărătorul drepturilor omului.
În opinia lui Muiznieks, 'necesitatea de a menţine ordinea publică nu trebuie să fie interpretată de o manieră care să încalce dreptul la reuniuni paşnice'. Obligaţia, pentru organizatori, de a notifica în avans cu privire la manifestaţii vizează în principiu doar 'să le permită autorităţilor să faciliteze exercitarea' acestui drept, iar faptul de a nu notifica în prealabil în legătură cu o manifestaţie 'nu o face ilegală şi nu trebuie să servească drept temei pentru dispersarea acesteia', conchide oficialul european.
Consiliul Europei, îngrijorat de înăsprirea regulilor privind manifestațiile din Rusia
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.919
Va exploda o criză globală a locurilor de muncă după încheierea războiului. Cifrele care dau fiori tuturor
1.919

1.164
Teama de mașinile chinezești - Șeful Ford cere ca acestea să fie ținute departe de SUA
1.164

809
Începe procesul jafului tezaurului dacic de la Coțofenești: 3 suspecți, aduși în fața instanței
809

56
Moment istoric în Algeria - Papa Leon transmite un mesaj de pace ditr-o țară musulmană
56

92
Negocieri pentru Orientul Mijlociu - Teheranul acuză lipsa de voință politică a SUA
92

3.710
Pauză de 20 de ani - Ultima propunere SUA pentru Teheran
3.710

61
Poliţia braziliană a găsit un ”dispozitiv exploziv” pe promenada plajei Copacabana înaintea concertului Shakirei
61

9.631
George Simion răspunde la acuzațiile lui Peter Magyar, căștigătorul alegerilor din Ungaria
9.631

4.099
VIDEO Moment neobișnuit la Casa Albă: Donald Trump a preluat o comandă McDonald’s, a oferit bacșiș în fața presei și a lansat un avertisment la adresa Iranului
4.099

5.444
Presa rusă: Republica Moldova trece pe şinele militare
5.444

143
Scandal în Pakistan: Sute de copii au fost infectați cu HIV
143

53
Aproape 200 de victime în urma ploilor torenţiale şi a viiturilor, în Afganistan
53

62
Grevă la Lufthansa - Sute de zboruri au fost anulate în Germania
62
















Comentează