Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Consiliul Judeţean Suceava alocă, în 2021, 63 de milioane de euro pentru modernizarea a 300 de kilometri de drumuri

Digi24
Gheorghe Flutur

Consiliul Judeţean (CJ) Suceava va avea un buget pentru cheltuieli în acest an de 605 milioane de lei, mai mare cu 3% faţă de 2020, a declarat, miercuri, preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, după ce a primit sumele repartizate de la Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, anunță AGERPRES.

"Modul în care este construit bugetul arată direcţiile în care doreşte Consiliul Judeţean Suceava să aloce resurse în perioada următoare, rezultând un echilibru între cheltuielile de funcţionare şi cele de dezvoltare, astfel încât se alocă 50,9% pentru funcţionare şi 49,1% pentru dezvoltare", a spus Flutur.

El a spus că din bugetul de cheltuieli, de aproximativ 126 de milioane de euro, jumătate din sumă, cea mai mare valoare din ultimii ani, se va aloca pentru efectuarea de lucrări la drumurile judeţene, pe o lungime totală de peste 300 de kilometri.

Flutur a precizat că se realiza lucrări pe axa Suceava - Dolhasca şi Suceava - Zăhăreşti - Stroieşti - Dărmăneşti, drumurile spre Codrul Secular Slătioara, drumul spre Rarău prin Izvorul Alb, lucrările de la drumul Panaci - Bilbor (hotar cu judeţul Harghita), Coşna (hotar cu judeţul Bistriţa - Năsăud), Mălini spre Borca (limita cu judeţul Neamţ), precum şi drumurile Siret - Muşeniţa - Frătăuţii Noi, Mănăstirea Humorului - Pleşa - Soloneţu Nou, Vultureşti - Hârtop, Mălini - Slatina.

Totodată, Flutur a spus că se alocă sume importante Spitalului Judeţean de Urgenţă, iar într-o primă fază, la solicitarea conducerii unităţii medicale, se alocă 8 milioane de lei, pentru a îmbunătăţi siguranţa pacienţilor şi a personalului medical.

Citește și: VIDEO Consiliera USR care a DESCINS cu jandarmii la un flagrant FALS a PLÂNS în Live: care ar fi fost MOTIVUL ASCUNS al flagrantului

De asemenea, sunt prevăzute sume pentru finalizarea terminalului 2 al Aeroportului Internaţional "Ştefan cel Mare" Suceava.

Potrivit lui Flutur, pentru învăţământul special s-au prevăzut 15 milioane de lei, sumă ce acoperă în totalitate cheltuielile de funcţionare pentru acest an.

În buget sunt prevăzute şi sume pentru un set de studii de fezabilitate, cum ar fi cel pentru varianta ocolitoare a oraşului Gura Humorului, realizarea unui campus şcolar la Liceul Tehnologic Special Bivolărie, aducţiunea de apă-canal la Parcul Industrial Suceava, digitalizarea transportului public în judeţul Suceava.

Proiectul de buget prevede şi asigurarea finanţării pentru utilităţi la blocul ANL din curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă, construit pentru medici.

Pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava s-au prevăzut 125,5 milioane lei (circa 26 milioane euro), fiind acoperite în întregime cheltuielile de personal pentru posturile ocupate la această dată.

"Ca noutate, se propune alocarea de fonduri pentru dotarea ISU Bucovina Suceava cu şase panouri electronice pentru informări şi atenţionări, panouri pe care le vom putea folosi şi pentru promovare turistică", a spus Flutur.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.