Preşedinţia slovenă a Consiliului Uniunii Europene şi Parlamentul European au ajuns joi la un acord provizoriu cu privire la consolidarea rolului Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) în pregătirea pentru crize şi gestionarea crizelor lor în domeniul medicamentelor şi accesoriilor medicale, potrivit euractiv.com.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Sănătăţii sloven. Acordul urmează să parcurgă etapele procedurii de adoptare formală.
''Pregătirea şi coordonarea la nivelul UE sunt elemente esenţiale în lupta contra viitoarelor crize sanitare. Acest acord adaugă un element important la actualizarea structurii asistenţei medicale a UE'', a declarat ministrul sloven al sănătăţii Janez Poklukar.
EMA este decisă să creeze o platformă specială care va contribui la soluţionarea situaţiilor create de lipsa sau de oferta insuficientă de medicamente.
Două grupuri de lucru specializate se vor ocupa de penuria de medicamente şi produse medicinale. Membrii acestor grupuri se vor întâlni periodic şi ori de câte ori va fi necesar, pentru pregătirea sau în timpul unei urgenţe sanitare publice. Ei pot primi recomandări din partea observatorilor reprezentând pacienţii sau personalul medical, a distribuitorilor de medicamente cu ridicata şi a altor actori din domeniul sănătăţii.
În timpul negocierilor, Parlamentul European a insistat cu succes asupra faptului că membrii acestor grupuri nu trebuie să aibă interese legate de sectoare industriale care le pot afecta imparţialitatea
Consiliul UE şi PE au ajuns la un acord asupra extinderii mandatului Agenţiei Europene pentru Medicamente
Explorează subiectul
Articole Similare

482
VIDEO Ipoteza lui Nicușor Dan: când ar putea intra România în zona euro?
482

19
Dosarul Jeffrey Epstein - Fost premier norvegian, suspect de corupție agravată
19

1.953
FOTO Explodează campania din Ungaria: înregistrări video intime compromițătoare, cu iz de șantaj, acuză liderul opoziției
1.953

31
Naftogaz vrea să refacă instalațiile distruse cu fonduri americane
31

1.012
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.012

23
Kremlinul minimizează ameninţările tarifare ale lui Trump privind livrările de petrol către Cuba
23

2.383
Negocieri secrete Rusia-SUA pentru războiul din Ucraina: Moscova revine în forță lângă puterile mondiale / Acord în 7 puncte (presă)
2.383

51
Mexicul trimite ajutoare pentru Cuba - Două nave ale Marinei mexicane sosesc la Havana
51

1.262
VIDEO Dronele ucrainene stabilesc un nou record - A fost lovită o rafinărie la peste 1700 de kilometri distanță de granița ucraineană
1.262

31
Misiune istorică - Europenii încearcă să se implice în cursa spațială
31

49
SUA confirmă retragerea forţelor americane de la baza strategică al-Tanf - Damascul preia controlul
49

2.782
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
2.782

55
Dosarul nuclear - Netanyahu spune că Iranul ar putea fi forțat să încheie o „afacere bună”, dar este sceptic
55

















Comentează